Ciprian Nica – Scrisoare către focşăneni

Dragi prieteni,

Până pe data de 9 decembrie mai sunt câteva zile pe care eu le consider cruciale pentru viitor. 9 decembrie este ziua în care, împreună, vom hotări pe ce drum va merge România. Trebuie să alegem dacă mai vrem să trăim conduşi de către cei care au tăiat salariile, au impozitat pensiile, au închis şcolile şi spitalele sau vrem să fim reprezentaţi de oameni care îşi ţin promisiunile şi care îi respectă pe români.
Eu candidez pentru Camera Deputaţilor, pe Colegiul I, Focşani şi sunt susţinut de către echipa USL. Îmi place să cred că sunt susţinut şi de dumneavoastră căci, din punctul meu de vedere, USL nu este un partid politic ci o mişcare care s-a format pentru a se opune unui regim politic care i-a umilit pe români.

USL nu înseamnă doar Victor Ponta, Crin Antonescu, Marian Oprişan, Decebal Bacinschi sau Ciprian Nica. USL sunteţi şi dumneavoastră, cei care sunteţi nemulţumiţi de cum aţi trăit în ultimii patru ani de zile în guvernarea Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu. USL sunt şi toţi cei 7,4 milioane de români care i-au bătut obrazul lui Traian Băsescu la referendum . USL este dorinţa românilor care nu mai vor să vadă cum le sunt trădate interesele naţionale de către nişte politicieni care merg la Bruxelles ca la Inalta Poartă. Dar, mai presus de orice, USL trebuie să fie voinţa poporului care, prin vot, să impună schimbarea pe care toţi românii o vor.

Dacă pe 9 decembrie dumneavoastră şi apropiaţii dumneavoastră nu veti vota USL atunci este foarte posibil să ne trezim că Traian Băsescu îl va nominaliza ca prim-ministru pe portarul de la Cotroceni sau cine ştie ce prim-ministru care va vinde Roşia Montana şi tot sistemul energetic al României.

Eu cred că pentru viitorul nostru şi pentru viitorul copiilor noştri România trebuie să îşi păstreze rezervele naturale, identitatea naţională şi integritatea teritorială!
Avem nevoie de resurse naturale şi avem nevoie ca sistemul energetic naţional să nu fie vândut căci o ţară care nu îşi controlează resursele este o ţară a cărei cetăţeni vor plăti mai mult pentru gazul consumat, pentru curentul electric consumat. Avem nevoie ca valorile noastre naţionale: Drapelul şi Imnul Naţional să fie puse la loc de cinste şi nu avem voie să negociem cu nimeni, nici cu UDMR şi nici cu alţii, integritatea naţională.

Aceste principii trebuie să devină sacre pentru toţi românii, la fel cum sacru trebuie să devină respectul. Respect pentru oameni, respect pentru familie, respect pentru biserică, respect pentru bătrâni, respect pentru muncă! Dacă vom învăţa să ne respectăm, noi, românii vom fi cu un pas înainte! Toată această campanie am purtat-o promovând conceptul de respect pentru valoare, iar dacă mă veţi alege în Parlamentul României voi promova acest principiu şi voi milita pentru promovarea valorii, pentru apărarea intereselor strategice ale României.

Voi iniţia un proiect legislativ prin care băncile vor fi obligate să acorde un termen de graţie de 6-12 luni acelei persoane care are un împrumut şi care, din motive de forţă majoră, a rămas fără loc de muncă/fără posibilitatea de a plăti creditul.
Voi iniţia un proiect legislativ prin care Statul Român se obligă să înfiinţeze, în mediul urban, o creşă/grădiniţă la fiecare 5.000 de locuitori pentru a sprijini familiile tinere cu copii.
Pensionarii cu pensii mici vor beneficia de reţete compensate 90% şi de asistenţă medicală la domiciliu.
Voi iniţia un proiect legislativ prin care sportivii care fac performantă naţională şi internaţională şi a căror familii sunt nevoiaşe să fie sprijiniţi de Statul Român.
Voi sprijini înfiinţarea unei Academii Populare a Vinului la Focşani şi a unei Burse a Vinului.
Voi sprijini realizarea zonei metropolitane Focşani şi a unui Parc Industrial la Focşani.
Focşaniul va avea o strategie de city branding care va creiona liniile strategice de dezvoltare şi de promovare ca oraş al Unirii.
Voi sprijini administraţia locală pentru reabilitarea Stadionului Tineretului din municipiul Focşani şi a locurilor de joacă dintre blocuri.
Voi sprijini administraţia locală pentru realizarea unui studiu de trafic şi pentru suplimentarea locurilor de parcare, inclusiv prin construirea de parcări subterane/supraterane.

Duminică mă bazez pe votul fiecăruia dintre dumneavoastră, căci doar votul dumneavoastră face Vrancea Puternică!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ciprian Nica,
Candidatul USL pentru Colegiul 1, Focşani

7 Responses to Ciprian Nica – Scrisoare către focşăneni

  1. danb 04/12/2012 at 20:01

    din cate citesc aici se pare ca nu e vorba de legea falimentului personal de care amintea alt contracandidat ci este vorba doar de o amanare de plata. Legea falimentului personal era mai buna.

    Răspunde
  2. adi 04/12/2012 at 21:31

    dar cine l-a oprit sa initieze diverse proiecte in cei patru ani cat a fost deputat ? acum promite ca si in 2008, dar in patru ani nu l-a mai vazut nimeni in colegiu stand de vorba cu cetatenii, chiar credeti ca se va schimba ceva ? poate sa spuna o singura problema pe care a rezolvat-o in perioada cat a fost deputat ? dar nu personala !

    Răspunde
  3. ionut 05/12/2012 at 23:53

    In fiecare saptamana a fost in colegiu si a stat de vorba cu oamenii!a rezolvat multe probleme(nu personale)!

    Răspunde
  4. ionut 05/12/2012 at 23:55

    Si are si activitate parlamentara(initierea diferitelor proiecte,interpelari…)!

    Răspunde
  5. cosmina 06/12/2012 at 00:00

    dnul Nica a rezolvat foarte multe probleme in cei 4 ani de mandat, dar nu numai! mereu a facut lucruri bune si frumoase pt cetateni. are o inima mare si stie sa ajute pe toata lumea. persoanele care il cunosc pot confirma asta! succes, domnule Nica!!!

    Răspunde
  6. delia 06/12/2012 at 08:46

    domnule Adi, de cate ori l-ati cautat pe domnul deputat Nica in colegiu si nu l-ati gasit? plus ca initiative legislative in cei 4 ani sunt, la fel si activitate parlamentara….si ati fi vazut asta daca ati fi avut curiozitatea….dar e mai usor sa aruncati cu vorbe goale si sa denigrati la comanda!!!!

    Va invit sa vizitati http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=199&cam=2&leg=2008&pag=2&idl=1 pentru a vedea initiativele legislative ale domnului deputat (sunt 42 la numar)
    puteti vizita si http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=199&cam=2&leg=2008&pag=3&idl=1 pentru a citi intrebarile si interpelarile domnului deputat Nica

    si mai puteti vizita si http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.lista?idv=5430&leg=2008&idl=1 pentru a citi luarile de cuvant in plenul Camerei Deputatilor!!!!

    Răspunde
  7. ioana 06/12/2012 at 14:49

    la multi ani, domnule deputat! sa fiti sanatos si sa ne reprezentati cu mandrie in Parlament! aveti votul meu si cel al familiei mele! mult succes! Victorie USL!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.