Ciprian Nica : ”În cazul Arafat, Băsescu a încălcat Constituţia”

Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica consideră că preşedintele Traian Băsescu a încălcat flagrant Constituţia prin implicarea sa directă în apărarea proiectului Legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România.

Pe de o parte, Traian Băsescu a încălcat Constituţia atunci când s-a substituit ministrului sănătăţii şi a sugerat că medicul Arafat ar trebui să demisioneze din funcţia de subsecretar de stat, iar pe de altă parte, şeful statului a încălcat, din nou, Constituţia atunci când l-a chemat la Cotroceni pe medicul Tudor Ciuhodaru căruia i-a cerut CV-ul pentru a-l numi într-o funcţia de consilier onorific la Ministerul Sănătăţii.

În ambele cazuri, preşedintele Traian Băsescu a sărit peste ministrul sănătăţii, peste primul-ministru şi s-a comportat ca un vătaf pe moşie, fără a mima, măcar, faptul că în România mai există şi alte instituţii în afara Preşedinţiei României.

Acelaşi lucru l-a făcut preşedintele şi în această seară când s-a erijat în ministru/prim-ministru şi a continuat să vorbească despre o aşa-zisă reformă în sănătate.

Trist este pe de o parte că atribuţiile constituţionale ale preşedintelui nu au legătură cu sistemul dezbătut de acesta iar pe de altă parte că Traian Băsescu nu a înţeles mai nimic din menirea sa de preşedinte şi pe parcursul conferinţei de presă de miercuri după-amiază a continuat să atace un om care reprezenta un simbol în medicina de urgenţă.

Din aceste considerente, deputatul Ciprian Nica este de părere că atitudinea şefului statului este inadmisibilă iar comportamentul său va genera o lege a sănătăţii proastă, la fel de proastă cum sunt şi alte legi adoptate de puterea PDL-UDMR.

„Toate legile adoptate de majoritatea PDL-UDMR şi care generează haos şi neplăceri în societate vor trebui schimbate de urgenţă, atunci când USL va ajunge la putere”, este de părere deputatul PSD de Vrancea, care crede că Legea Educaţiei Naţionale şi Legea Dialogului Social ar trebui modificate cu prioritate.

Parlamentarul PSD de Vrancea este de părere că modificările aduse legislaţiei de către puterea PDL-UDMR au avut darul să bulverseze societatea deoarece proiectele de lege, multe trecute prin asumarea răspunderii Guvernului, nu au fost făcute cu o largă

consultare a specialiştilor ci de politruci care nu au idee cum funcţionează sistemele pe care le-au modificat, dar care au avut ordin să facă acele modificări de care aveau nevoie clienţii PDL, dar şi oamenii politici din UDRM.

Comunicat primit de la deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica

0 Responses to Ciprian Nica : ”În cazul Arafat, Băsescu a încălcat Constituţia”

  1. danb 12/01/2012 at 00:23

    Ok, si ? Care e concluzia ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.