Home » Entries posted by Editor Online

Managerul Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani

Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani aduce la cunoștința opiniei publice faptul că la acest moment nu există niciun fel de tensiune, în cadrul unității spitalicești, de natură a perturba activitatea spitalului. Informațiile privind o serie de nemulțumiri ale foarte multor medici sunt false, activitatea derulându-se în parametri obișnuiți. Cele 2 – 3 […]

Primele burse “Mr. Gh. Pastia” au fost acordate unor elevi talentați

La 29 mai 1927 a fost pusă piatra de temelie la Ateneul Popular în prezența ministrului de interne Octavian Goga, ministrului cultelor și artelor Vasile Goldiș și a altor senatori, deputati, prefecți și primari. Construcția a fost realizată la inițiativa maiorului Gheorghe Pastia, cel care și-a legat pentru vecie numele de actul artistic prin finanțarea […]

ITM Vrancea face precizări importante în atenția angajatorilor

În contextul răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2), angajatorii, lucrătorii, reprezentanţii acestora, precum şi alţi participanţi la procesele de muncă trebuie să se informeze şi să aplice măsurile dispuse de autorităţile competente, pentru gestionarea şi limitarea răspândirii infecţiei cu COVID-19. În vederea informării şi conştientizării angajatorilor, lucrătorilor, a reprezentanţilor acestora și a publicului larg, cu […]

Mandat de arestare preventivă pus în aplicare de polițiști

Mandat de arestare preventivă pus în aplicare de polițiști

La data de 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat un bărbat de 33 de ani, din comuna Slobozia Bradului, față de care Tribunalul Bacău a emis în aceeași zi un mandat de arestare preventivă, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive pentru o […]

Oprișan mimează că-i interesat de bazele sportive. De 30 de ani stadioanele din Focșani ”așteaptă” să fie reabilitate!

Oprișan mimează că-i interesat de bazele sportive. De 30 de ani stadioanele din Focșani ”așteaptă” să fie reabilitate!

În ședința de ieri a Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a făcut referire la bazele sportive din Focșani, mai exact la stadionul Milcovul și la Stadionul Tineretului. Printre suspine și sughițuri, a spus că așteaptă de la guvernarea liberală refacerea celor două baze sportive, prin Compania Națională de Investiții. Practic, Oprișan admite că în aproape […]

Ministerul Sănătății va acorda măști de protecție persoanelor și familiilor defavorizate

Guvernul României a emis, pe 21 mai, Ordonanța de urgență 78/2020, prin care Ministerul Sănătății va acorda autorităților publice locale, prin direcțiile de sănătate publice județene și a municipiului București, necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate. Ordonanța a fost emisă avându-se în vedere că pericolul infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2 nu dispare […]

CANCERUL, în contextul pandemiei cu COVID -19

Cancerul reprezintă de departe una din principalele cauze de deces în România. Diagnosticat cel mai adesea la vârste medii și înaintate, numărul persoanelor care suferă de această boală este tot mai ridicat. Astfel, numărul cazurilor noi de cancer depistate în cabinetele de oncologie în perioada 2009-2018 a crescut de la 60693 (2009) la 61780 (2018), […]

IPJ Vrancea: Doi focșăneni au fost prinși drogați la volan

Dosare penale întocmite de polițiști La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat un tânăr de 26 de ani, din comuna Tătărăști, județul Bacău, în timp ce pescuia în Bălțile Costișa, în afara satului Costișa cu ajutorul unei undițe telescopice, în perioada de prohibiție: 04.04.2020-02.06.2020. În cauză […]

Lisat proiectelor implementate în Vrancea de către MLPDA, în mandatul ministrului Ion Ștefan

Primarul Misăilă cere dezvoltatorilor imobiliari să prevadă si piste de bicicletă in cartierele rezidentiale

Miercuri, 20 mai 2020, a avut loc sedinta Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism a Municipiului Focsani (CTUAT) ordinea de zi cuprinzand: * 4 documentatii pentru aviz de oportunitate; * 2 documentatii pentru aviz final Plan Urbanistic de Dezvoltare (PUD); * 6 documentatii pentru aviz final Plan Urbanistic Zonal (PUZ); * o documentatie […]

Polițiștii vrânceni, solidari cu cei care au nevoie de sânge

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea s-au alăturat campaniei de donare de sânge, pentru a contribui la salvarea colegei noastre, poliţista din județul Teleorman, diagnosticată recent cu leucemie acută. Încă de la sfârșitul lunii aprilie, polițiștii vrânceni s-au mobilizat și au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea pentru a dona sânge, atât […]

CJ Vrancea nu are nevoie de o mașină de teren nouă! STOP risipei banului public!

Presa locală a relatat astăzi că Marian Oprișan vrea să cumpere o nouă mașină de teren din banii vrâncenilor, în condițiile în care Consiliul Județean are deja un autoturism de teren bine întreținut, cu care poți ajunge și în vârf de munte. Îi solicit public președintelui CJ să renunțe la această achiziție de circa un […]

Toma îi spune lui Oprișan că nu este cel mai în măsură să vorbească despre standarde morale și transparență decizională

Tovarășu’ Oprișan a dat astăzi un comunicat de presă, în calitate de președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, în care vorbește despre standarde morale, etice și transparență decizională. ”Atragem atenția că funcția publică implică o anumită calificare (…) și o serie de standarde morale, etice și transparență decizională”. De acord! Numai că […]

Victoria Laurei Codruța Kovesi la CEDO nu trebuie să treacă neobservată!

Victoria Codruței Kovesi la CEDO este o palmă dată CCR-ului și o dovadă în plus (oare a câta?) că această instituție este anacronică și nu servește interesele României ci ale unor politicieni, aceia care îi numesc în funcții. Să nu uităm că am pierdut timp prețios în lupta cu COVID-19 deoarece același CCR a făcut […]

Cătălin Toma, senator PNL de Vrancea: ”Am solicitat SGA detalii despre proiectele care se vor derula, după solicitările permanente pe care le-am făcut în anii precedenți!”

Astăzi „am aflat cu stupoare”, așa cum își încep scrisorile deschise cei doi corifei pesediști cunoscuți în vreme de pandemie doar pentru „talentul” scriitoricesc, că baronul a făcut intervenții pentru ca Guvernul să acceseze bani din Fondul Solidaritatea al Uniunii Europene, pentru niște lucrări de îndiguire. De povești oprișănești suntem sătui. #FAPTELE spun cu totul […]

Să-l credem pe Ciolacu? Eu nu pot!

Ciolacu este așa de ocupat cu lupta anticorupție (incredibil, nu?) încât habar nu are ce se întâmplă în bătătura lui, acolo unde a fost plantat de PSD, în fruntea Camerei Deputaților. Întrebat fiind despre o propunere legislativă privind acordarea statutului de autonomie Ţinutului Secuiesc, care a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor săptămâna trecută, prietenul […]

Site-ul IMM INVEST este din nou funcțional

Site-ul IMM INVEST este din nou funcțional. Știu că toată lumea este nerăbdătoare, dar atentie: acest program nu funcționează după principul “primul venit, primul servit”, așa că nu este necesar să aglomerăm din nou site-ul. Singurul pericol pentru acest program destinat celor care vor să beneficieze de linii de credit pentru investiții/capital de lucru garantate […]

Școlile nu se vor deschide decât pentru elevii din an terminal

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat astăzi că școlile nu se vor deschide decât pentru elevii din an terminal, la începutul lui iunie, pentru a se pregăti pentru examene. Cu siguranță acestea se vor desfășura în condiții de siguranță sporită, cu accent pe distanțarea fizică și protecția căilor respiratorii. Cunoaștem toți foarte bine situația clădirilor […]

Cătălin Dumitru Toma: ”Am votat online pentru prelungirea stării de urgență în România”

Am participat la ședința plenului reunit al Parlamentului, în variantă online, pentru a vota prelungirea stării de urgență în România, instituită prin Decretul nr.240/2020. Partidul Național Liberal a solicitat în debutul ședinței aprobarea decretului printr-o hotărâre simplă, dar, ca de obicei, Psd face tot posibilul de a pune bețe în roate României pentru a obține […]

Vești bune pentru testările COVID-19 din Vrancea

Capacitatea de testare la COVID-19 a crescut de astăzi, odată cu punerea în funcțiune a aparatului de tip Real Time – PCR, aparat intrat în dotarea DSP Vrancea prin intermediul Ministerului Sănătății. Foarte important pentru pacienți este faptul că timpul de la testare până la obținerea rezultatului s-a redus considerabil. Postare preluată de pe pagina […]

Page 1 of 276123Next ›Last »


RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.