Au prins “Trenul Unirii” şi la Focşani. O mie de tineri au fost la Bucureşti pentru a-i cere preşedintelui Unirea României cu Basarabia

basarabeni cale ferata 2 basarabeni cale ferata

Cei o mie de tineri care au pornit pe jos din Chișinău spre București, în Marșul lui Ștefan cel Mare, au trecut podul feroviar de la Ungheni, unde au fost întâmpinați de românii aflați pe malul drept al Prutului. Mai departe, participanții la marș au plecat duminică, 12 iulie, din gara Iași, spre capitală, cu Trenul Unirii – INTERREGIO 1662, care a oprit în Vaslui, Bârlad, Tecuci, Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil, Ploiești, București.

Tinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare au plecat din Chișinău spre București duminică, 5 iulie, imediat după Marea Adunare Națională și au mers pe jos, cu drapele tricolore, prin temperaturi caniculare și furtună, pentru a ajunge la Prut, unde au refăcut celebrele ,,Poduri de Flori”. Aceștia au urcat apoi în Trenul Unirii și au parcurs drumul spre București oprind în mai multe orașe.

,,Acești tineri poartă în suflete flacăra dorinței de Unire și au nevoie de tot sprijinul românilor”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

Duminică, la ora 14:00, tinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare au fost întâmpinați în Piața Universității de românii care i-au așteptat cu brațele deschise pentru a-i primi acasă. Ulterior, au mers în marş spre Palatul Cotroceni, unde i-au cerut președintelui României, Klaus Iohannis, urgentarea procesului de Reunificare.

One Response to Au prins “Trenul Unirii” şi la Focşani. O mie de tineri au fost la Bucureşti pentru a-i cere preşedintelui Unirea României cu Basarabia

  1. cris 14/07/2015 at 06:44

    Cool , mai bine mai tarziu …
    Tineti ochii deschisi, dragilor….si fruntea sus..
    Cheers,

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE