Antropologul Gheorghiță Geană sau despre Vrancea în cultura universală

Am scris din toată inima mea acest text de ziua de naștere a domnului Profesor Gheorghiță Geană, sub titlul Modelul Profesorului sau despre rigoare în libertate ca… măsură a dragostei.

Pentru că vă iubim mult, Domnule Profesor! La mulți și binecuvântați ani!

*

Neliniștitoare și derutantă ideea lui Simion Mehedinți că infinitul este un simbol negativ, adică al ne-limitării, o încercare zadarnică… Neliniștitoare pentru că poate bloca orice început care presupune, aprioric, curajul deschiderii drumului și derutantă pentru că poate reprezenta o teamă atât de mare față de divagare, încât, închistat în rigoarea protectoare, libertatea nu mai e nici măcar dorită, cu atât mai puțin cunoscută celui care, scriind, trăiește aproape fără voia lui, o încercare a infinitului. Din fericire pentru cei care și-au bucurat mintea și odihnit inima în articolele de excepție ale profesorului Gheorghiță Geană, niciuna dintre aceste două ispite nu au apărut sau nu au fost piedici în întâlnirea cu ele. Aceasta pentru că cele două riscuri aminte – prin harul inspirației și prin rigoarea structurală a autorului – au rămas la fel de departe de scrierile Profesorului precum este întunericul de lumină.

Pentru un necunoscător, un ne-filosof ca mine, lectura fiecăruia dintre articolele pe care le-am primit în dar a fost, nici mai mult nici mai puțin, decât bucuria întâlnirii celei mai odihnitoare și adânci aplecări a minții mele asupra sensului cuvintelor românești scrise în vremea noastră.

Celei mai odihnitoare pentru că a citi un articol al profesorului Gheorghiță Geană e ca și cum ai pleca într-o sâmbătă dimineața până pe Răchitașul Mare și te-ai întoarce, răcorit cu șipotul lui Bucur în suflet, până în vale, clătindu-ți pe drum ochii cu lumina din fânețele de pe valea Chiua.

Celei mai adânci pentru că, potrivit unei idei atât de dragi Profesorului, identitatea unui popor se exprimă esențialmente prin cultură, așa încât a citi unul dintre articolele sale este ca și cum ți-ai privi uimit chipul neamului din care faci parte în oglinda limpede a unei fântâni.

Despre ce să amintesc mai întâi? Poate despre cum am înțeles eu cel mai bine din articolele domniei-sale de ce Eminescu este romanticul european cu arta poetică direct întemeiată pe filosofia kantiană ori poate demonstrația de excepție că unele fapte – cum ar fi de exemplu bătăliile de la Mărăști – Mărășești – Oituz, jertfa cutremurătoare a lui Brâncoveanu sau mucenicia întru artă a lui Luchian – sunt memorabile în absolut pentru că participă nu la o universalitate rezultată din însumarea valorilor locale, ci la o universalitate în sine, absolută ?.

Copleșitoare concluzie prin conștientizarea la care obligă. La fel cum răvășitoare este exegeza arhetipurilor creștine din Miorița, precum și legătura dintre ea și creștinismul martiric din primele secole creștine. Mucenicii noștri și Miorița ne reprezintă în fața lui Dumnezeu , spune profesorul Gheorghiță Geană, văzând în aceasta – prin seninătatea martirică și implicit aceea originar hristică – temeiul nădejdii în destinul nostru ca neam plămădit odată cu creștinismul.

Ori, știați de exemplu că sistemele sociale sunt sisteme axiodinamice pentru că, dacă în sistemele termodinamice clasice, natural, parametrii operaționali sunt de ordin fizic (temperatură, presiunea), în sistemele sociale locul acestui parametru îl ia standardul valoric? Atât de limpede am înțeles de la profesorul Gheorghiță Geană că toate motivele pentru care oamenii nu își găsesc liniștea sunt doar formele de manifestare a unor valori, manifestare care determină o adevărată entropie valorică!

Legat de neliniște, cât adevăr în cuvintele minunate care mi-au mângâiat multe din întrebările pe care I le-am adresat ori aș fi vrut să i le adresez de-a lungul timpului: frământările omenești sunt (ca localizare, sau ca origine) individuale, însă rezolvarea lor nu cade în chip necesar în perimetrul individualismului. Ne putem înălța doar ieșind din noi înșine. La fel cum liniștitoare este și ideea că numai strădania singură în acest sens poate valida un destin, cum atât de frumos ne explică profesorul Geană că s-a întâmplat cu antropologul Francisc I. Rainer.

Analizând ideea de model, poate cel mai riguros și, în acelasi timp, emoționant portret i-l face lui Mircea Vulcănescu, românul pentru eternitate care ne transmite prin modelul său, pe de o parte, autohtonismul cosmotic, iar pe de altă parte, spiritul de ordine și moralitatea absolută, care include în ea perspectiva sacrificiului de sine uluitor întru binele semenilor . Iar vorbind despre Constantin Noica, îl așază ca filosof lângă poetul Mihai Eminescu, pornind de la cuvântul minunat al filosofului că măsura noastră este Eminescu, despre amândoi profesorul spunând că sunt două conștiințe capabile, amândouă, a împăca pe Geist cu Seele, adică a gândi global și a simți local, întruchipând astfel aspirația către unitatea sintetică dintre universal și particular, ca valoare absolută .

Astfel de modele a tâlcuit cititorului în articolele sale profesorul Gheorghiță Geană. Și aș putea să continui cu adânca și surprinzătoarea explicație a originilor conștiinței naționale la români ori cu paralela amețitoare dintre Oedip, Hamlet și păstorul mioritic cu distincția triadei de trepte a exercițiului gândirii lor: instinct – luciditate – înțelepciune , sau poate cu factorul profund structurant al existenței noastre culturale românești pe care îl cuprinde în ea însăși sărbătoarea . Toate mi-au fost în egală măsură adevăruri vii, nu doar explicate, ci împărtășite întemeietor!

Și așa, pășind din articol în articol, aproape de la sine se naște întrebarea dacă există cumva vreun criteriu suprem de apreciere a măsurii în care – individual, dar mai ales ca neam – suntem așezați în noi înșine. Răspunsul la această întrebare pornește de la faptul – milenar confirmat – că există un tip de smerenie extrem de rar întâlnit și care nu poate fi exprimat decât printr-un paradox: smerenia aristocratică, împărătească. Ea este complet necunoscută celui care o are, e dobândită ca un fir roșu, după măsura rugăciunii celei mari, cel mult 1 la 10000, ca o respirație de aur pe care n-o simțim, n-o vedem, dar, pentru că încă ne bate inima, știm că există. Într-o astfel de smerenie, Profesorul Gheorghiță Geană a așezat în cuvintele unui articol de excepție – poate cel mai important articol de filosofia istoriei scris în ultima jumătate de veac – acest criteriu suprem de apreciere a noastră ca neam. I-a spus simplu, dar devastator de direct, abrupt ca orice adevăr, criteriu suprem de judecare a evenimentelor și a faptelor din istoria noastră – și mai veche, și mai nouă .

E vorba despre articolul „Istoria românilor ca apocatastază”. Până la acest articol, am trăit bucuria fiecărei întâlniri cu o scriere a Profesorului ca o întâlnire cu un urmaș a lui Simion Mehedinți. Când însă am citit acest articol, am înțeles că treptele de pe care venea autorul acestuia fuseseră urcate înainte de cronicarii iubitori de țară, dintre aceia care au și pătimit pentru ea din prea multa lor dragoste. Pentru că nu poți vedea adevărul dacă nu ești în focul jertfei iubirii și nu poți înțelege criteriul de judecare decât dacă-l primești ca atare, așa cum Hristos a primit cuvântul Tatălui. De aceea, „Istoria românilor ca apocatastază” este despre noi înșine și nu despre judecarea evenimentelor și a faptelor, ci despre măsura dragostei noastre.

De ce modelul de Profesor? Pentru că înainte de orice, de împărtășirea oricărei cunoștințe, de trăirea oricărei experiențe cognitive, un profesor așază în inima ucenicului său măsura dragostei față de ceea ce va urma să îl învețe. Fără să-și propună, doar ferindu-se de cele două ispite despre care vorbeam la început, rămânând cu profundă rigoare în libertate, profesorul Gheorghiță Geană, înainte de orice, aceasta mi-a dăruit în fiecare dintre articolele sale: adâncă măsură de dragoste față de identitatea noastră. (Ana – Corina SĂCRIERU)

1 Simion Mehedinți, Caiete, vol. III, Edit. Terra, 2016, p. 19
2 Gheorghiță Geană, Românii în cultura și știința universală, în Origini, nr. 9-10, 2009, p. 22
3 Ibid., p. 23
4 Gheorghiță Geană, Arhetipuri creștine în Miorița, în Viața Românească, nr. 1-2, 1995, p.76
5 Ibid.
6 Gheorghiță Geană, Xenotropismul. Libertate și confuzie în orientarea valorică a tineretului post-1989 din România, în Origini, an. XVI, part. II, 2012, p. 1
7 Ibid.
8 Gheorghiță Geană, Desăvârșirea de sine ca ideal de viață, în Viața Românească, nr. 3-4, 1996, p. 162
9 Gheorghiță Geană, Modelul Vulcănescu, în Viața Românească, nr. 1-2, 2004, p. 175-176
10 Gheorghiță Geană, Rostirea românească: un individual cu înzestrare ontologică, în Studii de istorie a filosofiei românești, V, p. 27
11 Gheorghiță Geană, The Carpathian Folk Fairs and the Origins of National Consciousness among Romanians, în Nationalities Papers, vol. 34, no. 1, March 2006, p. 91
12 Gheorghiță Geană, Paradigme ale confruntării cu destinul: Oedip, Hamlet, Păstorul Mioritic, în Miorița în cumpăna vremurilor. Perspective filosofice (coord. Claudiu Baciu, Marius Dobre), edit. Academiei Române, 2016, pag. 219 – 241
13 Gheorghiță Geană, Sărbătoarea, factor structurant al existenței culturale, în Astra, nr. 12, 1999, p. 29-30 și nr. 1, 2000, p. 32-34
14 Gheorghiță Geană, Istoria românilor ca apocatastază, în Caietele de la Putna, 8, VIII, 2015, p. 89

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.