ALERTĂ! Atenție la noua metodă pe care șarlatanii o folosesc pentru a face rost de bani

tanar-infractor11Ieri, la ora 10.25 poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Focşani au fost sesizaţi de către numita M. Neaga, de 63 ani, din localitate, despre faptul că la uşa apartamentului s-a prezentat un bărbat necunoscut sub pretextul că o caută pe vecina sa, M. Neacşa, pentru a-i livra un colet. Susnumita s-a hotărât să oprească coletul pentru care a achitat suma de 500 lei, urmând ca ulterior să-l înmâneze vecinei. Contactând-o telefonic pe vecină, aceasta a negat faptul că aştepta vreun colet. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, iar cercetările continuă în vederea identificării autorului şi luarea măsurilor legale.

Infracţiune de furt identificată în flagrant

La data de 25 iunie a.c., ora 17,00 poliţiştii din cadrul postului de poliţie Garoafa i-au identificat pe numiţii M. Florin de 22 ani, C. L.C. de 14 ani şi C. S.A. de 13 ani, toţi din localitate, care transportau cu o căruţă mai multe bunuri (un distribuitor de la instalaţia de încălzire, o uşă metalică şi un panou electric din metal), în valoare totală de 250 lei. În urma verificărilor s-a constatat că bunurile tocmai fuseseră sustrase din incinta şantierului SC Hidroconstructia SRL de pe raza satului Ciuşlea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Infracţiuni de lovire şi ameninţare

La data de 25 iunie a.c. , ora 18.30 poliţiştii din cadrul postului de poliţie Tulnici au fost sesizaţi despre faptul că soţii G. Ghiţă de 64 ani şi G. Maria de 59 ani, ambii din localitate, au fost victimele unei agresiuni comisă de Ţ. Vasile de 46 ani, din com. Tulnici şi C. Laurenţiu de 38 ani, din com. Vrîncioaia jud. Vrancea, pe motivul stabilirii hotarului dintre două suprafeţe de teren din extravilanul comunei. Cei în cauză au fost invitaţi la sediul postului de poliţie, dar numitul Ţ. Vasile a refuzat, adresând cuvinte jignitoare lucrătorilor de poliţie, care au procedat la încătuşarea acestuia. Pe drum şi în sediul postului, susnumitul a fost recalcitrant şi s-a lovit cu capul de sol. S-a luat măsura internării acestuia la Spitalul de Urgenţă ,,Sf. Pantelimon” Focşani-Secţia Psihiatrie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

Ieri, la ora 10.20, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Măicăneşti, l-au depistat pe V.Stoian de 54 ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor marca VR pe un drum comunal din com. Măicăneşti având permisul de conducere anulat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 25 iunie a.c., ora 11.00 pe DN2 în com. Boloteşti, U. Firicel de 28 ani, din com. Sl.Bradului, în timp ce conducea autoutilitara Dacia 1304 a acroşat şi accidentat uşor biciclistul B. M.D. de 12 ani, din com. Boloteşti, care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Deces cercetat de poliţişti

La data de 25 iunie a.c., ora 07.15 poliţiştii din cadrul postului de poliţie Măicăneşti au fost sesizaţi despre faptul că într-un canal de desecare din apropierea satului Stupina a fost găsit cadavrul lui C. Ionel de 51 ani, din localitate. Din primele verificări a rezultat că la 24.06.2014, ora 11.00 susnumitul era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fost văzut când se deplasa pe o cărare paralelă cu canalul de desecare către locuinţa sa. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă şi a fost transportat la SML Vrancea în vederea efectuării necropsiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE