ADIO taxa de habitat! Primarul PSD Misăilă, învins de cetățenii municipiului Focșani și de consilierii PNL!

Consilierii Partidului Național Liberal Filiala Vrancea și cetățenii municipiului Focșani care au luat atitudine în ultimele săptămâni au reușit o victorie importantă împotriva primarului PSD Cristi Misăilă. Acesta propusese introducerea unei taxe de habitat care ar fi afectat bugetul focșănenilor, în condițiile în care PSD promitea în campania electorală taxe și impozite mai mici.

Toate organizațiile interne ale PNL Vrancea s-au mobilizat în ultimele săptămâni și au derulat o campanie puternică de informare în Focșani, pe străzi și din ușă în ușă, dar și în mediul online, pentru a le explica oamenilor ce taxe pregătește administrația PSD.

În urma dezbaterii publice de astăzi, primarul Misăilă a anunțat că renunță la aplicarea taxei de habitat, după ce a văzut reacția oamenilor și intervențiile ferme ale consilierilor PNL. Deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan, mai mulți consilieri municipali și județeni ai PNL, alături de zeci de focșăneni, s-au aflat astăzi la Primărie și i-au transmis primarului punctul lor de vedere cu privire la taxa de habitat, dar și la alte taxe și impozite pregătite de municipalitate.

PNL Vrancea i-a cerut public primarului Misăilă, în urmă cu două săptămâni, să renunțe la taxa de habitat, lucru care s-a întâmplat astăzi, conform anunțului pe care edilul l-a făcut.

Stimați focșăneni! Am dovedit astăzi că împreună putem tăia din tentaculele caracatiței PSD care are o atitudine sfidătoare la adresa noastră și care cheltuie banul public după bunul plac, într-un dispreț total față de comunitatea în care trăim cu toții. Vă mulțumim pentru susținere și vom continua să vă reprezentăm cu responsabilitate în Consiliul Local Focșani, Consiliul Județean și în cadrul altor instituții unde activăm.

Departament Comunicare PNL Vrancea – 19 decembrie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE