8000 de vrânceni se bat anual pe 4000 bilete de tratament

Urmare a acțiunii de verificare a instituțiilor publice deconcentrate, solicitată de prefectul județului, Kanty Cătălin Popescu, Instituția Prefectului Vrancea vă comunică următoarele:

În zilele de joi, 11 oct. 2012 și vineri, 12 oct. 2012, corpul de control al prefectului județului Vrancea a întreprins o acțiune de verificare a activității la Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. S-a analizat relația CJP cu Instituția Prefectului din punct de vedere al raportărilor lunare, activitatea de relații cu publicul, interinstituțională, cu reprezentanții mass media, precum și transparența decizională.

În urma acțiunilor de verificare s-au constatat următoarele:
– Actitivitatea Casei Județene de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale își desfășoară activitatea într-un spațiu subdimensionat, în aceeași clădire cu alte două instituții publice. Clădirea a fost proiectată pentru un număr de 70 de lucrători, iar în prezent sunt 120 de persoane angajate la cele trei instituții. CJP Vrancea are 50 de salariați.

– La nivelul instituției nu există un registru special care să conțină toate cererile de informații de interes public, iar persoana desemnată să le rezolve nu are cursuri de specialitate în domeniul comunicării
– Juriștii Casei Județeane de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale au 99% din dosarele contestate de beneficiari, câștigate în instanță

– Conducerea Casei Județeane de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat prefectului județului Vrancea, Kanty Cătălin Popescu, să intervină la Casa Națională de Pensii pentru a urgenta răspunsurile deciziilor de pensionare contestate de beneficiari sau a elimina această comisie constituită la nivel național, conform L 263 / 2010, fiindcă cei nemulțumiți se pot adesa instanței de judecată.

– La nivelul județului Vrancea se repartizează anual un număr de aproximativ 4.000 de bilete de tratament, iar numărul solicitărilor depășește 8.000

Acţiunea de verificare a instituțiilor publice deconcentrate va continua săptămâna viitoare la Agenția de Protecție a Mediului si la Agentia Judeteana pentru Prestații Sociale.

Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.