62,5 milioane de euro disponibili pentru investiţii de prevenire a inundaţiilor


În perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2011, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi cereri de finanţare pentru “Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor” (Măsura 125, submăsura c). Fondurile nerambursabile disponibile pentru investiţiile aferente submăsurii 125 c vor fi de 62.500.000 de euro. Din această sumă, 20% reprezintă contribuţia Guvernului României de la bugetul de stat, iar 80% contribuţia Uniunii Europene.
Depunerea cererilor de finanţare aferente Măsurii 125, submasura c, se va face la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP), zilnic, în intervalul orar 09:00 – 14:00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este luni, 31 octombrie 2011, ora 12:00.

Fondurile pot fi solicitate prin submăsura 125 c, de către comune şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva (RNP) pentru investiţii eligibile precum refacerea sistemului de diguri, a albiilor pâraielor, a bazinelor de acumulare, a structurilor de oprire a scurgerilor de apă. De asemenea, sunt finanţate şi investiţii în reţeaua de canale, a stăvilarelor cu rol de atenuare a viiturilor, consolidarea terenurilor cu risc de alunecări de teren, lucrări de desecare pentru eliminarea excesului de apă survenit în urma inundaţiilor, lucrări de corectare a torentelor.

Pentru a primi finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei submăsuri de finanţare. Acesta poate fi descărcat gratuit de pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.apdrp.ro.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Submăsura 125 c se încadrează în Axa I – „Lucrări de construcţii, refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor” (din cadrul Măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”).

Această submăsură are următoarele obiective specifice:
• diminuarea riscului şi incertitudinii în agricultură prin reducerea incidenţei fenomenelor naturale (inundaţii, eroziunea solului etc.);
• prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundaţii a zonelor rurale şi a terenurilor agricole şi silvice;
• diminuarea riscului incidenţei fenomenelor naturale periculoase asupra pădurii.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Submăsura 125 c din cadrul Măsurii
125 sunt:
• comunele;
• administratorul fondului forestier de stat – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

Sprijinul public (comunitar şi naţional) acordat în cadrul acestei submăsuri este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

Ajutorul public acordat pentru un proiect de investiţie nu va putea depăşi 1.500.000 Euro/ proiect.

Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 125 Submăsura c este de 5.000 de Euro – această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.

În cadrul submăsurii 125c sunt eligibile numai investiţiile de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor amplasate pe terenuri agricole sau forestiere şi/ sau pe cursuri de apă care nu sunt gestionate de Administraţia Naţională APELE ROMÂNE (torente, pâraie cu lungimi mai mici de 5 km).

Investiţiile finanţate prin submăsura 125c cuprind:
o refacerea infrastructurii de protecţie împotriva inundaţiilor (componenta c1), care se referă la infrastructura de protecţie împotriva inundaţiilor existentă
o prevenirea împotriva inundaţiilor (componenta c2), care se referă la lucrări noi.

Comunicat primit de la A.P.D.R.P.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.