230 de milioane euro disponibili pentru investiţii în mediul rural

Începând din 26 noiembrie 2012, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte cereri de finanţare pentru investiții în modernizarea exploatațiilor agricole, dar și creșterea adăugate a produselor agricole și forestiere.

Astfel, în perioada 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013 cei interesați să investească în agricultură vor avea la dispoziție 150 de milioane de euro prin Măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole” și 80 de milioane de euro prin Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”.

Pentru această sesiune de primire a proiectelor, fondurile nerambursabile alocate Măsurii 121 sunt defalcate pe fiecare dintre sectoarele principale agricole ale acesteia. Astfel, sectorul vegetal va beneficia de 48 de milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor de 72 de milioane de euro.

De asemenea, pentru implementarea standardelor pentru lapte crud și protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, beneficiarii vor avea la dispoziție 20 de milioane de euro.

Totodată, pentru a facilita accesul la sprijinul financiar oferit, în cadrul acestei sesiuni beneficiarii Măsurii 141 – „Sprijinirea exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă” vor avea alocaţi separat 10 milioane de euro, pentru a depune proiecte în cadrul Măsurii 121. Cu alte cuvinte, beneficiarii Măsurii 141, vor avea o alocare separată care îi va ajuta să poată asigura dezvoltarea exploataţiei agricole pe care o deţin.

„Prin Măsura 121 solicitanții pot primi cofinanțare nerambursabilă într-un procent ce porneşte de la 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului și până la 75%, în funcție de anumite criterii legate dintre care de maximă importanță sunt vârsta beneficiarului sau amplasamentul proiectului. Totodată, pentru o investiție, contribuția noastră nerambursabilă poate ajunge până la 1,6 milioane de euro, în funcție de tipul beneficiarului și anumite investiții prevăzute a fi realizate. ” a declarat George TURTOI, directorul general al APDRP.

O altă posibilitate de a primi finanțări europene nerambursabile o reprezintă Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”.

Și în cazul acestei măsuri de investiții fondurile care vor fi acordate sunt defalcate. Astfel, proiectele prin care se asigură implementarea standardului privind laptele crud beneficiază de o alocare de 20 de milioane de euro, iar beneficiarii care doresc finanțarea proiectelor care vizează investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole care procesează materii prime incluse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comisiei Europene (cu excepția produselor piscicole) și care obțin produse incluse în Anexa I din sectoarele prioritare, au la dispoziție 60 de milioane de euro.

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 123 este de 3 milioane de Euro, în condițiile unei cofinanțări maxime de 50% din valoarea eligibilă a proiectului.

„Solicitanții de fonduri europene nerambursabile pot depune cererile de finanțare pentru Măsurile 121 și 123 la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP, zilnic, între orele 9 şi 14:00, ultima zi pentru depunere fiind vineri, 18 ianuarie 2013, ora 12:00. Subliniez importanța de a respecta termenele menționate pentru că altfel, dacă în ultima zi solicitanții întârzie depunerea proiectului, chiar și un minut după ora 12:00, nu vor mai putea să-și depună proiectul” a adăugat directorul general al APDRP.

Pentru accesarea fondurilor puse la dispoziție, solicitanţii de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidurilor Solicitantului aferente Măsurilor 121 și 123, disponibile gratuit la sediul central al Agenţiei, la Oficiile Judeţene (OJPDRP), precum şi la Centrele Regionale (CRPDRP) ale APDRP din ţară.

De asemenea aceste ghiduri pot fi descărcate şi de pe pagina oficială de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.apdrp.ro.

„Până la această dată, pentru Modernizarea exploatațiilor agricole (Măsura 121) au fost solicitați peste 2,78 miliarde de euro, depășindu-se astfel, de peste două ori, suma totală alocată de 1,04 miliarde de euro acestei măsuri de investiții până la finele perioadei de implementare.

Agenția a semnat contracte de finanțare cu 2.028 de beneficiari ai acestei măsuri, valoarea acestora fiind de 776,53 de milioane de euro.

Și în ceea ce privește Măsura 123, solicitările de fonduri europene nerambursabile au depășit de peste două ori suma alocată de 666,43 de milioane de euro, fiind semnate deja 585 de contracte de finanțare, în valoare nerambursabilă de aproximativ 560 de milioane de euro.” a ținut să precizeze directorul general adjunct al APDRP, Nicolae POPA.

Comunicat primit de la APDRP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.