„Zilele Culturii Odobeştene” la Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” din Odobești

Manifestările vor debuta vineri, 12 octombrie, la orele 11, cu dezvelirea unei plăci memoriale, pe locul unde a funcţionat Templul Comunităţii Evreieşti din localitate, demolat de regimul comunist după cutremurul din 1977, pentru că se afla în proximitatea viitorului Centru Civic al oraşului. De la orele 12, la Sala de Lectură a Bibliotecii „Ana Georgescu” se va desfăşura simpozionul „Evreii din Odobeşti în secolul XX”, în cadrul căruia cercetătorul Bogdan Dogaru de la Direcţia Judeţeană Vrancea a Arhivelor Naţionale va lansa două din lucrările sale despre evrei:

Congresele Sioniste de la Focsani (1881 – 1883), Ed. Hasefer, Bucuresti, 2011 şi Evreii din Vrancea in timpul Holocaustului (1938 – 1944), Ed. Hasefer, Bucuresti, 2011. Vor participa membrii Comunităţilor Evreieşti din Vrancea în frunte cu Mircea Rond, Preşedintele Comunităţii, profesori şi elevi de la cele două Licee Odobeştene şi invitaţi de onoare.

Sâmbătă, 13 octombrie, va fi dedicată scriitoarelor Virginia Hossu şi Simona Mateev. Evenimentele culturale vor debuta la orele 11 cu vernisajul expoziţiei de grafică a Virginiei Hossu şi lansarea primului album al pictoriţei: Dialog cu sufletul tău, Ed. Terra, 2012. In partea a doua va fi prezentat volumul de debut al poetesei Simona Mateev.

A treia zi, duminică 14 octombrie, va fi rezervată filmului, de la orele 11 putând fi vizionate la Sala de cinema „Constantin Apostol” din localitate, cele mai recente producţii cinematografice româneşti şi hollywoodiene.

Informatii primite de la Casa de Cultura Odobești

Scrie un comentariu

STIRI LIVE