Vrancea va fi sub cod portocaliu de ploi şi vânt în zilele de 14 și 15 mai

ploiAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de cod portocaliu pentru nouă judeţe, valabilă în intervalul 14 mai, ora 12:00 – 15 mai, ora 18:00. În aceste zone vor fi înregistrare averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină.

Judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi, parţial, Gorj, Vâlcea, Buzău şi Vrancea, vor fi de miercuri după-amiază până joi, la ora 02.00, sub avertizare cod portocaliu, în aceste zone fiind anunţate ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină. În anumite locuri se vor acumula mai mult de 70 litri de apă pe mtrul pătrat.

De asemenea, 24 de judeţe din aproape toată ţara vor fi sub avertizare cod galben, de miercuri, ora 12.00, până joi, la ora 18.00.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Covasna, Bacău, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ. Sub avertizare cod galben vor fi şi unele zone din judeţele Braşov, Cluj, Bihor, Buzău, Vrancea, Gorj şi Vâlcea. (PROMPT MEDIA)

Scrie un comentariu

STIRI LIVE