VIDEO: Oprișan, ca ”păduchele”… Baronul a politizat procesiunea de Florii organizată sâmbătă la Focșani

Oprisan langa preoti

Președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a politizat o acțiune creștină la care au luat parte aproape 10.000 de credincioși, pozându-se cu mai mulți preoți prezenți și ducându-se ostentativ la Înaltpreasfinția sa Ciprian, pentru a-i săruta mâna, imediat după cuvântul de învățătură adresat oamenilor de către arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Deși la eveniment au fost prezenți politicieni din mai multe partide, Oprișan a fost singurul care s-a băgat ca ”păduchele” în față, pentru a câștiga capital electoral. A făcut slalom printre preoți, să ajungă cât mai repede în fața ÎPS Ciprian, mergând printre ei de parcă ar fi fost preot, nu politician.

Gestul lui Oprișan, lipsit de orice bun simț față de electorat în primul rând, dar și față de preoți, arată disperarea sa în ceea ce privește alegerile locale din 5 iunie. El și aparatul său de partid au făcut diverse strategii ca să dea bine în poze, plasându-și strategic oamenii în mai multe zone în care se desfășura procesiunea religioasă. Mai mult, cei prezenți au asistat la momente penibile, când cameramani de la ziarul apropiat PSD-ului îi făceau semne lui Cristi Misăilă (posibil candidat PSD la Primărie) să-și facă semnul crucii, ca să fie filmat. Momentele au fost surprinse pe filmările realizate de Vrancea Media la fața locului și au fost observate de mai mulți martori care s-au declarat oripilați de modul în care PSD-iștii încearcă să facă rost de voturi.

VIDEO și FOTO:

Oprisan intre preoti 1

Oprisan langa preoti

Oprisan si IPS Ciprian

Oprisan si preoti

One Response to VIDEO: Oprișan, ca ”păduchele”… Baronul a politizat procesiunea de Florii organizată sâmbătă la Focșani

  1. adyy 25/04/2016 at 23:17

    bleahhh

    Răspunde

Scrie un comentariu

STIRI LIVE