VIDEO: Inginerul focşănean Viorel Ciubuc a protestat în faţa Curţii Europene a Drepurilor Omului (CEDO)

Viorel Ciubuc la CEDO 2 Viorel Ciubuc la CEDO 950px

Inginerul Viorel Ciubuc a protestat zilele trecute la Strasbourg, în faţa CEDO, din cauza abuzurilor pe care le-a făcut justiţia română împotriva sa, dar şi din cauza deciziilor date de CEDO în dosarele sale respinse în România. După o primă zi în care nimeni nu a venit să discute cu el, Ciubuc a ameninţat că-şi va da foc, astfel că a doua zi unul dintre oficialii de la Curte a purtat o discuţie cu inginerul focşănean, însă lucrurile au rămas nelămurite în privinţa dosarelor sale. „Mi-au spus să retrimit dosarele pentru că mi le-au ars pe celelalte, după ce au fost respinse„, a precizat Viorel Ciubuc.

Viorel Ciubuc a fost nevoit să plece din ţară în urmă cu aproape 30 de ani, pentru a scăpa de furia comuniştilor. Inginerul s-a aflat la Strasbourg, pentru a protesta în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, după ce i-au fost respinse dosarele prin care solicita despăgubiri Statului Român.

Strig ruşine cu toată responsabilitatea. CEDO este o mare minciună. CEDO este împotriva drepturilor omului, nu este pentru drepturile omului! CEDO ia apărarea unei justiţii mincinoase din România. Acum sunt în greva foamei. Nu mi s-a permis accesul în CEDO, nici măcar în curtea interioară. Ca pe un câine m-au trimis în afara CEDO. Dacă mâine nu vine cineva să discute cu mine, vreau să-mi dau foc în faţa CEDO“, a avertizat Ciubuc.

Abuzurile juridice ale justiţiei şi Statului Român, dar şi a CEDO, care a respins dosarele privind despăgubirile prevăzute de Legea 221/2009, sunt deja de notorietate în întreaga Românie.

Acuzaţiile pertinente pe care le-am adus în legătură cu abuzurile instituţiilor abilitate să-i respecte pe oameni, nu să-i ignore, dar şi semnalarea exactă a ilegalităţilor justiţiei a pus CEDO în situaţia să răspundă cererilor mele printr-o altă fraudă juridică, care denotă, practic, faptul că demnitatea acestei instituţii nu mai e ce-a fost. Cer oficialilor CEDO să fiu ascultat pentru a le demonstra că acuzaţiile mele sunt pertinente şi reale“, a precizat inginerul Ciubuc.

Prin diverse “chichiţe” procedurale, prin invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate, dar şi cu largul concurs al Curţii Constituţionale, persoanele care aveau dreptul la despăgubiri, ca urmare a persecuţiilor la care au fost supuse în perioada 1948 – 1989, s-au trezit că au pierdut şi timp şi bani, Statul român dând dovada unui cinism caracteristic.

Prin admiterea unor cereri în baza Legii 221/2009 (ale persoanelor care au introdus rapid acţiune, după ce legea a fost publicată în Monitorul Oficial) şi respingerea ulterioară a altor solicitări în baza aceleiaşi legi, Statul şi justiţia din România şi-au bătut joc de cei care au încercat să obţină despăgubiri fireşti, având în vedere traumele suferite.

4 Responses to VIDEO: Inginerul focşănean Viorel Ciubuc a protestat în faţa Curţii Europene a Drepurilor Omului (CEDO)

  1. Pingback: Un inginer român a ameninţat că-şi dă foc în faţa CEDO: "Strig ruşine cu toată responsabilitatea" - ROSITE - STIRI ONLINE | POLITICA | MONDEN | AFACERI |

  2. Pingback: Un inginer român a ameninţat că-şi dă foc în faţa CEDO: "Strig ruşine cu toată responsabilitatea" | HotNews

  3. Pingback: Un inginer român a ameninţat că-şi dă foc în faţa CEDO: "Strig ruşine cu toată responsabilitatea" | Stiri

Scrie un comentariu

STIRI LIVE