UPDATE: Un barbat de aproximativ 25 – 30 de ani a omorat o asistenta medicala intr-un cabinet stomatologic

Politistii vranceni sunt pe urmele unui barbat de aproximativ 30 de ani care a omorat o asistenta medicala in jurul orei 18.00, intr-un cabinet stomatologic de langa Piata Moldovei din Focsani, apartinand doctorului Dan Taban. Femeia a fost lovita cu cutitul in spate dupa ce, se pare, a refuzat sa-i spuna ucigasului unde si daca are bani. Asistenta, pe numele ei Silvia Chirila (65 de ani), a reusit sa iasa apoi din cabinet si sa mearga la un cabinet alaturat, unde o alta persoana a chemat Salvarea.

Din pacate, desi a fost internata la Sectia Urgente a Spitalului Judetean ”Sf. Pantelimon” din Focsani, ea a murit in jurul orelor 22.30. Criminalul a venit la cabinetul medical in jurul orelor 16.30, pentru a se interesa de o radiografie dentara, insa dupa ce a primit informatiile a precizat ca va reveni. Asa s-a si intamplat, insa barbatul a recurs la gestul extrem dupa ce a incercat sa o talhareasca.

Cel putin acestea sunt primele indicii pe care le au oamenii legii care il cauta la aceasta ora pe criminal, un tip inalt, astenic, cu parul blond. Focsaniul a fost ferit in ultimii 10 ani de drame de acest gen. Vom reveni cu detalii.

Scrie un comentariu

STIRI LIVE