ULTIMA ORĂ: Primăria Mărășești vinde 45 de hectare de teren agricol pentru a obține fonduri pentru investiții

Valerica ChiticConsiliul Local Mărășești a aprobat la ședința din 18 februarie 2016 vânzarea la licitație a suprafeței de 45 hectare de teren agricol. Acest teren se află în zona satului Haret și a intrat în domeniul privat al orașului după ce proprietarul său a decedat, în anul 2006, iar autoritățile nu au identificat moștenitori.

Primăria și Consiliul Local Mărășești au decis ca acest teren să fie vândut la licitație după ce s-a efectuat o analiză a celor mai bune oportunități de valorificare a suprafeței. Terenul reprezintă un ”cadou” nesperat pentru oraș și ar fi o greșeală să nu îl valorificăm și să obținem fondurile necesare pentru realizarea unor investiții. Analiza pe care am efectuat-o a arătat că soluția cea mai avantajoasă pentru valorificarea celor 45 de hectare este vânzarea la licitație.

În acest mod avem posibilitatea de a obține o sumă importantă, deoarece terenul este compact și este foarte bun pentru activități agricole. Fondurile obținute le vom utiliza în proiectul de anvelopare a blocurilor din oraș și pentru asfaltarea străzilor Doinei și Republicii, de la intrarea în oraș până la Primărie”, a declarat primarul Valerică Chitic (foto).

Primăria Mărășești a analizat și oportunitatea închirierii terenului, dar s-a renunțat la această variantă deoarece s-ar fi ajuns la suma obținută prin vânzare în câteva zeci de ani.

Suprafața de 45 de hectare de teren agricol a intrat în proprietatea orașului Mărășești la ultima ședință a Consiliului Local din 2015, la nouă ani de la decesul proprietarului, deoarece procedurile au durat foarte mult. Autoritățile au fost nevoite să aștepte finalul demersurilor de identificare a unor eventuali moștenitori și, din acest motiv, doar realizarea documentației a durat mai mult de un an.

Comunicat primit de la PRIMĂRIA ORAȘULUI MĂRĂȘEȘTI

Scrie un comentariu

STIRI LIVE