Simpozionul Național ”Ziua Internațională a Pământului”, 18 – 22 aprilie, la o nouă ediție

Pentru iubitorii planetei albastre, la Casa de Cultură ,,Tudor Vornicu’’ din Adjud, vineri 22 aprilie 2016, începând cu ora 9, se va desfăşura o manifestare dedicată Terrei. Profesori universitari de la instiuţii de învăţământ superior, precum Univ. Al. Ioan Cuza, Academia de Studii Economice, Univ. Ecologică, vor conferenţia la Adjud despre cercetările lor ştiinţifice, despre călătoriile întreprinse în India, Insula Paştelui, Ţara de Foc.

Comunicările vor aborda nu doar stilul ştiinţific, ci vor fi accesibile şi elevilor. Sesiunea de comunicări va fi precedată de vizite la obiective economice, de o excursie, de o expoziţie fotografică şi vizionarea unui film documentar – marca National Geographic şi Fundaţia Arte Vizuale. De asemenea, va mai exista o întâlnire a copiilor din Pufeşti şi Păuneşti cu Mihai Barbu, cel ce a realizat turul Europei pe motocicletă.

Dacă la celelalte ediţii, au participat nume mari din domeniul ştiinţelor pământului dar, şi exploratori precum Teodor Negoiţă, David Neacşu, Cistian Lascu, Alin Totorean, Petre Gâştescu, Vasile Cucu, Gheorghe Mărmureanu, Ilie Roşu şi Adriana Istrate, lista fiind foarte lungă, la acest eveniment vor participa universitarii : Silviu Neguţ, Eugen Rusu, Liviu Apostol, Mircea Duţu, dar şi oameni de cultură, profesori din judeţ : inspectorul prof.dr. Vasile Ovidiu Allen, directorul DJCPN Traian Negulescu, prof.dr. Alexandra Tătaru etc. Manifestarea se desfăşoară cu sprijinul Primăriei Adjud – ing. Constantin Armencea, a directorului Casei de cultură din Adjud – prof. Ion Catană. S-au implicat în organizare şi prof.dr. Valentin Dogaru, prof. Mariana Bogdan şi prof. Mihaela Enache, sprijinindu-l pe prof.dr. Nicolae Damian – sufletul acestei manifestări de tradiţie. ,, Şi anul acest vom surprinde cu o manifestare de înaltă ţinută ştiinţifică. Aştptăm profesorii de biologie, geografie, iubitori ai Terrei, curioşi despre aspecte mai puţin ştiute din îndepărtatele colţuri ale planetei noastre, elevi, la acest simpozion. Intrarea este liberă ’’, a declarat prof.dr. Nicolae Damian.

Cu sprijinul şi participarea: Direcţia Judeţeană pentru Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional – Vrancea* Societatea de Geografie România – filiala Vrancea* Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea * Universitatea Bucureşti – DFP Focşani * Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iaşi* Academia de Studii Economice Bucureşti* Universitatea Ecologică Bucureşti* Fundaţia Arte Vizuale* Liceul Teoretic ,,Emil Botta” Adjud* Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Vlahuţă” Gugeşti* Şcoala Gimnazială Jariştea* Şcoala Gimnazială Pufeşti* ACDB*Editura ART* Casa de Cultură ,,Constantin C. Giurescu” Odobeşti*Staţia meteo Focşani*
Comitetul de organizare: ing. Constantin ARMENCEA (Preşedinte onorific), prof. dr. Nicolae DAMIAN (manager de proiect), Conf. univ. dr. Costică NEAGU, prof. Ion CATANĂ, prof. dr. Gicu-Valentin DOGARU, prof. Mariana BOGDAN, prof. Mihaela ENACHE – membri;

Sponsori: Ed. Terra* Asociaţia Personalului Didactic „Simion Mehedinţi” * Primăria municipiului Adjud* Şcoala Gimnazială Pufeşti* Şcoala Gimnazială Păuneşti*

Acţiuni premergătoare şi de promovare a Simpozionului „Ziua Internaţională a Pământului-22 aprilie”

În cadrul săptămânii dedicată activităţilor extraşcolare „Să ştii mai multe, să fii mai bun ! ” se desfăşoară următoarele activităţi de promovare a Simpozionului:

Luni 18 aprilie 2016 –ora 8-10 copii de la Şcoala Gimnazială Pufeşti, iar de la 10-12, copii de la Şcoala Gimnazială Păuneşti, se vor întâlni cu Mihai BARBU – românul ce a realizat înconjurul Europei pe motocicletă;

la ora 15: Studentele Univ. Bucureşti – DFP Focşani, sub coordonarea prof. dr. Nicolae Damian, cadru didactic asociat DFP Focşani, Univ. Bucureşti, vor vizita Staţia Meteorologică a municipiului Focşani, unde vor primi explicaţii de la meteorolog Lăcătuş Florin .

Marţi 19 aprilie 2016 – ora 10, vizitarea de către elevii Şcolii Gimnaziale Jariştea şi ai ,,Şcolii Alexandru Vlahuţă” Gugeşti, a obiectivelor economice Moripan (morărit şi panificaţie) şi Odovitis (vinificaţie), sub îndrumarea prof. Elena Andrieş şi prof.dr. Ovidiu Allen Vasile; ora 10 – Observaţi avifaunistice (bird watching) cu elevi ai Şcolii Gimnaziale Pufeşti, coordonaţi de prof. Eugen Apătăchioaie, sub îndrumarea specialiştilor ACDB Focşani (Cosmin Stângă, Dragomir Alina, Dragomir Matei Ionuţ ş.a);

Miercuri 20 aprilie 2016 – elevii din comuna Pufeşti şi cadre didactice vor vizita Televiziunea Română şi Arena Naţională, Casa Fotbalului. Excursia este coordonată de prof. dr. Nicolae Damian – director Şcoala Gimnazială Pufeşti şi prof. Mariana Bogdan – Şcoala Gimnazială Pufeşti.

Joi 21 aprilie 2016 – Expoziţie de fotografie ,,Antarctica – dincolo de capătul lumii” – Helmut IGNAT – fotograf National Geographic Romania. Expoziţia va fi prezentă la Biblioteca Şcolii din Pufeşti în perioada 11 – 15 aprilie 2016, şi la Casa de Cultură ,,Tudor Vornicu” din Adjud în perioada 18 – 22 aprilie 2016; ora 12, proiecţie simultană a filmului ,,Exploratorul” – film documentar despre Emil Racoviţă, la Sala de festivităţi a Liceului Teoretic ,,Emil Botta” din Adjud, Casa de Cultură ,,Dinu Giurescu” Odobeşti şi Şcoala Gimnazială Pufeşti. Mulţumim domnului Vivi DRĂGAN – Director executiv Fundaţia Arte Vizuale, ce a pus la dispoziţia noastră în mod gratutit expoziţia foto şi filmul (în regia lui Titus Muntean şi Xantus Gabor).

Programul Simpozionului
„Ziua Internaţională a Pământului-22 aprilie” :

Vineri 22 aprilie 2016, Casa de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud
Ora 8,30 – 9, primire invitaţi, cafea. scoializare
Ora 9,00 – Deschiderea oficială;
Alocuţiuni: Primarul Oraşului Adjud – ing Constantin ARMENCEA; prof. Ion CATANĂ– Director Casa de Cultură „Tudor Vornicu”; prof. Ovidiu Allen VASILE – IŞJ Vrancea; Nicolae DAMIAN – manager de proiect;

Ora 9, 30- 14,00 Sesiune de Comunicări
moderatori: dr. Nicolae DAMIAN şi dr. Costică NEAGU

Comunicări invitaţi:
1. prof.univ.dr. Liviu APOSTOL, Univ. Al. I . Cuza Iaşi – „Incredibila INDIE” ;
2.prof.univ.dr. Mircea DUŢU, Univ. Ecologică Bucureşti – „Încălzirea globală – o provocare pentru prezent”;
3. prof. univ.dr. Silviu NEGUŢ, Academia de Studii Economice Bucureşti, ,,Expediţia RAPAPATATIERRA ! – Şi eu am fost la…Capătul Lumii” ;
4. prof.univ.dr. Eugen RUSU, Univ. Al. I . Cuza Iaşi – „Degradarea solurilor – o actualitate alarmantă”;
5. conf.univ. dr. Costică NEAGU, DFP Focşani – Univ. Bucureşti – „Activitatea Asociaţiei Personalului Didactic Simion Mehedinţi şi a Editurii Terra”;
6. dr. Ionuţ POPA, Ed. ART Bucureşti – ,,Titlu rezervat”
8. prof. dr. Alexandra TĂTARU, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focşani – „Atracţiile statului liliputan Liechtenstein” ;
9. prof. dr. Valentin Gicu DOGARU, Liceul Teoretic ,,Emil Botta” Adjud – ,,Pământul, conotaţii mito – simbolice”;
10.prof. dr. Nicolae DAMIAN, secretar executiv A.P.D. ,,Simion Mehedinţi” şi prof. Mariana BOGDAN, coordonator proiecte europene Şcoala Gimnazială Pufeşti – „Europa – prezent şi perspective” – diseminarea proiectului omonim. În luna octombrie 2015, un grup de 10 elevi din comuna Pufeşti au vizitat Parlamentul European din Bruxelles, la invitaţia europarlamentarului Mircea DIACONU;
Concluzii: Prof. Traian NEGULESCU– Director DJCPN Vrancea; Prof. dr. Gicu Valentin DOGARU- Secretar executiv SLI Vrancea;
Ora 14 – Masă festivă

Responsabilitatea îndeplinirii acţiunilor din fiecare zi, revine persoanelor implicate în activităţile respective. Organizatorii nu-şi asumă participarea tuturor invitaţilor la Sesiunea de comunicări Ştiinţifice. În principiu, persoanele înscrise au confirmat prezenţa. Există posibilitatea ca unele acţiuni să fie decalate, însă acestea se vor realiza.

Scrie un comentariu

STIRI LIVE