„SIERANEVADA”, propunerea României la Oscar – Proiecție de gală la FOCȘANI pe 16 septembrie!

sieranevadaDupă ce a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11-22 mai 2016), cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „SIERANEVADA” va deschide și sezonul de toamnă al premierelor cinematografice românești.

Pelicula, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România din 9 septembrie.

Acțiunea din „SIERANEVADA” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Una dintre cele mai așteptate producții românești ale anului, „SIERANEVADA” va avea premiera de gală la Happy Cinema Focșani, vineri 16 septembrie, ora 19.00, la eveniment urmând să participe actorii Ilona Brezoianu și Iulian Puiu.

Cel de-al 4-lea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălășoiu; Jean Paul Bernard, Filip Muresan și Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiția Ștefănescu și Ciprian Cimpoi au semnat montajul iar Cristina Barbu scenografia, Anca Puiu –producător.

„SIERANEVADA”, propunerea României la Premiile Oscar, este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films.

Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Fondacija Za Kinematografiju Sarajevo, Macedonian Film Agency, Croatian Audiovisual Center, Region Ile de France, Eurimages. Cu participarea: HBO Romania, Aide aux Cinemas du Monde, Valvis Holding Distribution, Centre National du Cinema et de l’Image Animee, Ministere Des Affaires Etrangeres et du Developpement International, Institut Francais, Arte France. Finanțatori: BMW Group Romania, Nestle Romania, AQUA Carpatica, Vodafone, Albalact, Groupama Romania, Apa Nova, DHL, Zumzet, Musette.

Susținut de: Raiffeisen Bank, BMW, Carrefour, Dacin Sara, Mastercard, Petrom, Phoenix Media
Recomandat de Europa Fm
Parteneri Media: Music Channel, Zile și Nopti, BIZ, Cinemagia, Cinefan.ro, DinFilme.ro, All About Romanian Cinema, @FILM, MovieNews.ro

Pagina de Facebook: www.facebook.com/sieranevadabycristipuiu
Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=9xezKRZLPU4

Scrie un comentariu

STIRI LIVE