Scrisori la redacţie. Un profesor vrâncean îi ia apărarea noului „general” al IŞJ Vrancea

Rǎspuns la o acuzaţie formulată într-un comentariu pe Vrancea Media, acuzaţie pe care o consider a fi nedreaptǎ, acuzaţie ce vizeazǎ persoana Vasilicǎi Zaharia, recent numitul Inspector General al învǎţǎmântului vrâncean.

Somebody:

„Ca profesor, se zice ca e buna – desi nu am auzit sa fi sustinut vreo ora deschisa, vreun cerc pedagogic, ori sa fi avut vreun elev la vreo olimpiada.

Ca manager, se zice ca e priceputa – desi daca ma uit la cum a ajuns Liceul Agricol Odobesti (fizic si ca prestigiu), m-as indoi de aceste zvonuri.

Ca om insa, stiu sigur ca …….. (prefer sa las spatiul gol, ca nu e frumos sa scrii de rau despre o doamna).”

Atunci cand se intamplǎ sa ia cuvantul intr-o situaţie care impune apelul la convenienţe, isi împreuneazǎ de fiecare data mâinile cam pe la jumatatea distanţei dintre tǎlpi si creştetul capului, împǎrţind astfel in doua emisfere egale corpul sau zvelt si neinchipuit de inalt, bine udat la rǎdǎcini, desprins parcǎ direct de pe pânza celui mai mare „alungitor” consemnat in istorie, El Greco. (Impricinata aduce cu prezenta feminina din „Logodna Fecioarei”, a aminitului pictor) .

In amintitele situaţii, chiar inainte de a-şi face curajul rostirii primului cuvânt, zâmbetul sǎu uşor deformat din pricina emoţiilor, alegându-şi ca albie a exprimǎrii colţul din dreapta al gurii, debordeaza de inteligenta si rafinamemt. E uimitor sa vezi cat de armonios sunt dozate delicateţea si acel „je ne sais quoi” feminin intr-un trup atat de viguros, moderat „gullivernian”, care imi aminteste de robusteţea trupului Monicǎi Iagar in varful de forma al carierei sale.

Cu tonul vocii sale aproape inclasificabil, mai mereu neutru si profesional, de o rǎcealǎ toridǎ in cel mai rǎu caz, cu trasaturile vag mongoloide ale unei feţe care nu poarta urmele niciunei vulgaritǎţi, aşa cum de regulǎ se intamplǎ cu acele cucoane care tânjesc dupǎ o nobleţe facialǎ care, din pǎcate pentru ele, le lipseşte cu desǎvârşire, aceastǎ femeie, pe care o cunosc de departe, ca rezultat al unei observatii fulgurante, insa suficient de bine calibrate pentru a-mi da seama de calitatea aluatului din care aceasta e plǎmǎditǎ, elibereazǎ in urma ei nu doar acel parfum al firescului, ci si acea sobrǎ forma de respect, in faţa caruia te jenezi sa nu vorbesti mai mult decat s-ar cuveni, de teama ca nu cumva, prin slobozirea involuntara a vreunei vorbe echivoce, sa aduci vreo jignire nedorita distincţiei sale endemice.

Fiindca imi pare a fi strǎinǎ de orice vanitate – si poate ca acesta remarcabila calitate este si marele sau defect – sufǎr alǎturi de aceasta femeie cu prilejul fiecǎrei luǎri de cuvânt a acesteia, caci, neplǎcându-i limbajul de lemn – fie si numai pentru atat lucru meritǎ admiratǎ – rǎmânând deci singurǎ in faţa vulnerabilitatii cuvintelor sincere, cu dificila misiune de a exprima un punct de vedere oficial, aceasta femeie, domnisoara prin destin si adevaratǎ doamnǎ prin limbaj si conduitǎ, pare cǎ frânge osatura gândurilor sale la fiecare pauza discursiva mai lunga de 3 secunde.

Si tocmai atunci cand dezastrul bâlbâielii pare iminent, moment care coincide – in ceea ce mǎ priveşte – cu o infriguratǎ chircire lautricǎ, asemanatoare gestului reflex de a ridica mainile atunci cand ochiul surprinde, in ultima clipa, prǎvalirea intempestiv a unei stânci pe un munte, aceasta femeie reuşeşte sǎ redreseze corabia propriilor vorbe, transformând potenţialul naufraciu discursiv intr-o admirabilǎ intorsaturǎ de cuvinte potrivite.

PS: Cu riscul chiar de a-i face rǎu, caci mai puţin inteligentii de pretexte au nevoie in primul rând, mǎrturisesc ca momentul decisiv al apropierii de aceasta femeie, moment care s-a consumat, in toata splendoarea sa, doar unilateral, a fost atunci cand am auzit-o pe impricinata spunand ca nu prea e legal (ghidusia formularii ultime imi apartine) sa o transfere pe o anume eleva la liceul odobestean, doar ca, procedand asa, ar fi dat curs singurei posibilitati de a-i face un bine acelui copil nǎpǎstuit.

Situarea ex-directoarei deasupra legii, nu in sensul parşiv al interpretarii ei, nici in acela al propriei învestiri cu periculoasa autoritate de a face dreptate dupa bunul plac, ci in acela al imblanzirii situatiei acolo unde litera albaticitǎ ar fi servit drept ghilotinǎ.

Acum, in incheierea interventiei mele, cum nu vreau nici in ruptul capului sa fiu împovarat cu posibila simpatie rezultata in urma cittirii acestui text, asta in cazul in care va exista o citire din partea persoanei cauţionate, imi rezerv democraticul drept de a „semna” raspunsul meu cu trufaşa pecete a anonimatului.

3 Responses to Scrisori la redacţie. Un profesor vrâncean îi ia apărarea noului „general” al IŞJ Vrancea

  1. jiji 07/06/2012 at 11:03

    :))))…

    Răspunde
  2. jenant 08/06/2012 at 00:31

    Azi, doamna respectiva i-a multumit public lui Oprisan. ce mai e de zis?

    Răspunde
  3. somebody 08/06/2012 at 11:35

    @jenant : „multumim din inima partidului ….” o|~
    @anonimu’ : right =D>

    Răspunde

Scrie un comentariu

STIRI LIVE