REVOLTĂTOR. FOTO: Minore dansând pe masă, alcool, țigări și nunți organizate în sala de festivități a Liceului ”Botta” din Adjud.

Pe Facebook au apărut imagini din sala de festivități a Colegiului Național „Emil Botta” din Adjud, acolo unde s-au organizat o serie de petreceri chiar de către conducerea școlii, directorul adjunct Cătălin Pionescu fiind unul dintre profesorii care au postat poze pe rețeaua de socializare. În imagini se pot observa minore dansând pe mese, alcool și țigări la discreție, lucru care a atras atenția Ministerului Educației, sesizat de mai multe persoane. O comisie de anchetă va efectua un control la Liceul ”Botta” din Adjud, urmând a fi aplicate sancțiuni.

Consiliul Județean al Elevilor Vrânceni și deputatul PNL Ion Ștefan au luat deja atitudine în acest caz. Iată reacțiile oficiale:

CJEC ”Consiliul Județean al Elevilor Vrancea consideră că astfel de activități nu sunt în concordanță cu principiile pe care și le asumă actul educațional din Romania. Unica structură reprezentativă a elevilor vrânceni a fost sesizată în mai multe rânduri de către elevii acestui colegiu și condamnă ferm astfel de derapaje comportamentale ce ar trebui să formeze viitoare generații. Directorul adjunct al colegiului și-a organizat nunta în sala de festivități a școlii, iar CJE Vrancea se dezice total față de aceste acțiuni feudale ale conducerii unității de învățământ, ce denaturează imaginea liceului construită de profesorii care pregătesc într-un mod corespunzător elevii. Având în vedere că tipul acesta de inițiative contravin eticii pe care este fundamentată educația la nivel național prin reglementările din actele normative aflate în vigoare, opinăm că astfel de hotărâri diminuează gradul de încredere și credibilitate acordată de către factorii externi instituției de învățământ”.

Ion Ștefan: ”Solicit Inspectoratului Școlar Județean Vrancea să lămurească situația petrecerilor continue de la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud, acolo unde sala de festivități destinată evenimentelor educaționale și culturale a fost transformată, se pare, în restaurant tip bodegă și local de nunți, unde se fumează și se consumă alcool. În mediul online circulă imagini cu directorul adjunct al instituției de învățământ din Adjud, profesorul Cătălin Pionescu, participând la mai multe evenimente în familie, găzduite de sala de festivități a Colegiului Național ”Emil Botta”. Este inacceptabil ca în mediul în care se desfășoară actul de educație să se organizeze petreceri unde se încurajează viciile”.

2 Responses to REVOLTĂTOR. FOTO: Minore dansând pe masă, alcool, țigări și nunți organizate în sala de festivități a Liceului ”Botta” din Adjud.

  1. iONUT 20/02/2017 at 15:35

    Pionescu cine este Madalina D pe care cica o invatai tenis ?Era eleva de 18 ani sau peste ???

    Răspunde
  2. Dumitru Mustata 21/02/2017 at 21:15

    Frumos se mai infratesc politicienii cu consiliul elevilor. Ma intreb de ce oare? De cand aceasta si pentru ce?

    Răspunde

Scrie un comentariu

STIRI LIVE