PNL Vrancea anunță că va vota proiectul privitor la noul spital de la Focșani. ”Cerem PSD să modifice proiectul. În forma actuală, se va pierde finanțarea pentru spital. Nu l-am votat marți pentru că nu puteam studia în 10 minute un proiect atât de important. Dacă nu modifică proiectul, PSD își asumă eșecul!”

PNL Vrancea a organizat astăzi o conferință de presă referitoare la construcția unui nou spital în Focșani, conferință susținută de președintele PNL Focșani, Nicu Tănase, și consilierul județean, Cristi Irimia, purtător de cuvânt al PNL Vrancea. Cei doi au confirmat că PNL va vota proiectul referitor la noul spital, însă atrag atenția asupra gravelor probleme de ordin juridic din proiectul actual, dar și cu privire la chestiunile juridice care vor apărea. În esență, observațiile liberalilor au fost următoarele:

”Primarul Misăilă a cerut consilierilor PNL să voteze proiectul fără a fi studiat, deși proiectul este unul amplu, de o complexitate juridică evidentă determinată de următoarele aspecte:

1. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară susține că terenul aparține de Ministerul de Interne – Penitenciar
2. Penitenciarul susține că nu găsește acte care să confirmă că terenul îi aparține
3. Ministerul Apărării Naționale susține că Parcela 424/1 aparține proprietarilor privați din Municipiul Focșani conform Planului de Cadastru Funciar
4. În harta atașată proiectului la Est apare TEREN MApN, iar în proiect se scrie teren Municipiul Focșani.
5. În toate adresele către instituțiile abordate de Primărie se face referire la un teren de 5,46 hectare, iar în proiect se scrie despre o suprafață de 6,2 hectare.
6. Considerăm că NU este clarificat REGIMUL JURIDIC al terenului respectiv. Ministerul Finanțelor consideră că Primăriei Focșani îi revine sarcina de a clarifica regimul juridic al terenului respectiv.
7. Comisia de Fond Funciar a Primăriei Focșani, condusă de primarul Misăilă, trebuie să se întrunească, în baza Legii 165/2013, să inventarieze terenul respectiv și să facă un proces verbal privind situația persoanelor care au cerut retrocedări și cărora li s-au respins cererile pe motiv că Primăria nu dispune de terenuri libere. Nu pot fi îngrădite drepturile unor oameni care au decizii judecătorești definitive, dacă aceștia solicită teren.

Comunicatul PNL în întregimea lui:

1. Consilierii PNL au anunțat în ședința Consiliului Local din 23 ianuarie 2018 că sunt PENTRU construirea unui spital nou la Focșani
2. Consilierii PNL au spus că VOR VOTA pentru construirea unui spital nou la Focșani
3. Consilierii PNL au solicitat, însă, primarului Cristi Misăilă 2 – 3 zile pentru studiul proiectului (implicit a documentației atașate), în condițiile în care proiectul a fost înaintat cu doar 15 minute înaintea ședinței ordinare, ca proiect suplimentar
4. PSD, prin Marian Oprișan și CJ Vrancea, a mai anunțat pe 12 octombrie 2009, prin comunicat de presă al CJ, începerea demersurilor pentru construirea unui spital nou la Focșani. Nu s-a materializat nimic, nici măcar un studiu de fezabilitate, deci era normal să privim cu atenție sporită proiectul inițiat acum.
5. PSD a mai promis și autostradă și aeroport și spital la Focșani și n-a făcut nimic. De aceea era normal să se ceară studierea documentației, înainte de vot.
6. Consiliul Local se poate întruni în ședință de îndată sau ședință extraordinară în următoarele zile pentru votarea proiectului, iar PNL va vota pentru, cu amendamentele și obiecțiunile pe care le vom prezenta mai jos, pe care PSD trebuie să și le asume și de care PSD se va face direct răspunzător dacă le va ignora iar proiectul nu va fi dus la capăt.
7. Solicităm, dacă nu se începe construcția în maxim 18 luni, ca terenul să revină de la CJ Vrancea în domeniul public al Municipiului Focșani.

***

8. Consilierii județeni ai PNL au aprobat în ședința din 19 decembrie proiectul privind solicitarea de identificare și transmitere a unei suprafețe de 5 ha pentru construcția unui spital. Cum se poate spune, în aceste condiții, că PNL nu este de acord?
9. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vrancea (OCPI) a comunicat că este vorba de un teren de 5,46 hectare, nu de 6,2 hectare așa cum apare în proiectul inițiat de primarul Misăilă.
10. OCPI: ”În registrul Cadastral al parcelelor din anul 1989 pentru terenul respectiv figurează înscris posesorul MI (Penitenciar) cu suprafața de 30 hectare. În planul parcelar aferent tarlalei 80 este înscris Ministerul de Justiție Penitenciar”.
11. Penitenciarul Focșani: ”În evidența Penitenciarului Focșani NU există date sau documente referitoare la terenul menționat astfel încât nu cunoaștem situația juridică a acestuia. În trecut, Unitatea noastră a folosit acest teren. Începând cu anul 2010 Penitenciarul nu a mai efectuat nici un fel de lucrări agricole pe această suprafață de teren”.
12. Ministerul Apărării Naționale: ”Parcela 422 aparține poligonului de instrucție înscris în cartea funciară a municipiului Focșani, cu drept de administrare înscris în favoarea Ministerului Apărării Naționale. Parcela 424/1 aparține proprietarilor privați din Municipiul Focșani conform Planului de Cadastru Funciar din baza de date a OCPI și are o suprafață de 22,05 ha. Singura suprafață de teren care este limitrofă poligonului de instrucție și are o suprafață apropiată de cea la care face referire Primăria este parcela 424/2 în suprafață de 6,78 hectare și aparține Penitenciarului Focșani, conform Planului de Cadastru Funciar menționat mai sus”.
13. Așadar, trei instituții dau răspunsuri contradictorii, iar PSD nu vede nicio problemă în acest lucru.
14. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea: ”NU deținem documente referitoare la proprietarul terenului în suprafață de 5,46 hectare la care ați făcut referire în adresă”.
15. Ministerul Justiției a transmis că terenul de 5,46 ha adiacent terenului cu destinația de Poligon MApN NU este inventariat în domeniul public/privat al statului cu drept de administrare constituit în favoarea Ministerului Justiției.
16. Ministerul Finanțelor Publice: În inventarul realizat de Ministerul Finanțelor Publice terenul indicat de Primărie NU se regăsește înscris în inventarierea făcută de Minister.
17. Ministerul Finanțelor Publice mai susține că un număr de 8 instituții, printre care se numără SRI, SIE, SPP etc. au activități organizate în baza unor legi speciale și în inventarele depuse la Ministerul Finanțelor nu sunt precizate detalii asupra bunurilor inventariate deoarece este vorba de bunuri cu caracter clasificat.

ÎN CONCLUZIE:

1. OCPI susține că terenul aparține de Ministerul de Interne – Penitenciar
2. Penitenciarul susține că nu găsește acte care să confirmă că terenul îi aparține
3. Ministerul Apărării Naționale susține că parcela Parcela 424/1 aparține proprietarilor privați din Municipiul Focșani conform Planului de Cadastru Funciar
4. În harta atașată proiectului la Est apare TEREN MApN, iar în proiect se scrie teren Municipiul Focșani.
5. În toate adresele către instituțiile abordate de Primărie se face referire la un teren de 5,46 hectare, iar în proiect se scrie despre o suprafață de 6,2 hectare.
6. Considerăm că NU este clarificat REGIMUL JURIDIC al terenului respectiv. Ministerul Finanțelor consideră că Primăriei Focșani îi revine sarcina de a clarifica regimul juridic al terenului respectiv.
7. Comisia de Fond Funciar a Primăriei Focșani, condusă de primarul Misăilă, trebuie să se întrunească, în baza Legii 165/2013, să inventarieze terenul respectiv și să facă un proces verbal privind situația persoanelor care au cerut retrocedări și cărora li s-au respins cererile pe motiv că Primăria nu dispune de terenuri libere. Nu pot fi îngrădite drepturile unor oameni care au decizii judecătorești definitive, dacă aceștia solicită teren.
8. Primăria a trimis adrese la Prefectură, Cadastru, Ministerul Justiției, Penitenciarul Focșani, Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Apărării Naționale. Răspunsurile primite NU au fost lămuritoare, ba chiar au fost contradictorii. În aceste condiții, cum să votezi când primești documentația înainte cu 15 minute de începerea ședinței de Consiliu Local. Nu trebuie să studiezi proiectul cu responsabilitate?
9. Este o zonă cu regim de protecție specială și e necesar un aviz de la MApN, prin Statul Major General, conform legislației în vigoare, pentru construcția spitalului?
10. E nevoie de avize de la MApN pentru construcția spitalului, având în vedere că terenul respectiv este învecinat cu 3 loturi care aparțin Armatei?
11. Care este situația pistei de aterizare din apropierea terenului și dacă trebuie avize speciale pentru construcția unui spital atât de aproape.
12. Autoritățile administrației publice locale ale comunelor, orașelor și municipiilor ale căror teritorii administrative se află în zona cu regim de protecție specială au obligația preluării, în planurile urbanistice generale și în regulamentele aferente acestora, a interdicțiilor și limitărilor necesare protecției obiectivelor speciale.

1. În caz de forță majoră, cu tensiuni militare în zonă, este de analizat dacă este indicat să construim un spital atât de aproape de terenurile Armatei, cele care ar fi primele vizate într-un conflict de natură militară. Construim un spital pentru 100 de ani de acum încolo, nu știm ce va fi peste 10, 20 sau 30 de ani, de aceea trebuie să luăm în calcul orice scenariu.
2. Din informațiile noastre, nici un spital din România nu se află poziționat lângă terenuri ale Armatei. Este o chestiune ce ține de o strategie de apărare în caz de forță majoră armată.

*

1. Există o posibilă problemă legată de faptul că terenul identificat pentru construcția spitalului este înconjurat de terenuri ale Armatei, iar orice construcție trebuie să primească avizul de la MApN
2. La Focșani a existat conflictul dintre Armată și câțiva proprietari de terenuri în zona Sima-Beyer, cu privire la accesul către locuințe, pe un drum vizat și de MApN
3. În aceste condiții, Consiliul Local Focșani trebuie să se asigure că nu face degeaba demersurile pentru construire, pierzând timp și riscând să piardă finanțarea de la Banca Mondială.
4. În esență, acestea sunt semnalele de alarmă pe care vrem să le tragem, ÎNAINTE de votarea proiectului cu Spitalul.

Departament Comunicare PNL Vrancea, 25 ianuarie 2018

Scrie un comentariu

STIRI LIVE