Peste 1400 de persoane au cerut referendum pentru firesc și ocrotirea mamei și a copilului, participând la Marșul pentru viată organizat în Vrancea

Sâmbătă, 25 martie, s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv în Vrancea, Marșul pentru viață. Manifestarea a avut loc în 290 de localități din țară, iar în Vrancea a fost organizată în Focșani și Adjud.
Tema de anul acesta a fost „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, dar un alt mesaj extrem de actual și important a fost si “Milioane de români cer referendum pentru firesc”.

Reamintim că în perioada premergătoare alegerilor din decembrie 2016, Coaliția pentru Familie a încheiat protocoale de colaborare cu Partidul Social Democrat, cu Partidul Național Liberal și cu Alianța Liberalilor și Democraților din România, în vederea susținerii inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a art. 48 (1) din Constituția României.

În ciuda acestor angajamente ferme făcute de oamenii politici, în continuare acestia par a a nu acorda importanța cuvenită milioanelor de români care au semnat initiativa cetățenească formulată de Coaliția pentru Familie.

Noi, Coaliția pentru Familie, sperăm și credem că angajamentele făcute de cele trei partide în noiembrie 2016 vor fi respectate, chiar și cu întârziere. E o profundă dezamăgire a noastră că aceste angajamente au devenit la ora actuală caduce, în sensul că promisiunea pentru luna aprilie nu mai poate fi îndeplinită. Credem că respectarea angajamentelor ține de bun simț, de normalitatea democrației și a dialogului dintre oameni. Protocoalele nu au fost denunțate, nu au fost anunțate nici întârzieri, noi am învestit încredere și propriul cuvânt, ne așteptăm ca și partenerii noștri să facă același lucru„, a afirmat sâmbătă, 25 martie 2017, pentru AGERPRES, Mihai Gheorghiu (foto), președintele Coaliției pentru familie.

El a spus că trei milioane de oameni nu pot fi ignorați. „Putem să înțelegem că probabil există presiuni, interese sau dezinteres, dar sperăm totuși ca referendumul să fie convocat în jurul datei de 15 mai, pentru că datele stabilite nu mai pot fi respectate„, a adăugat Mihai Gheorghiu.

Și Daniel Gheorghe deputat în Parlamentul României, din partea Partidului Național Liberal, și-a exprimat speranța reîntoarcerii poporului român la valorile sale morale „Să dea Dumnezeu să avem o Românie care să-și regăsească valorile morale și să se îndepărteze de flagelul avortului, care a ucis pe jumătate o națiune. Dacă vom cultiva avortul, vom dispărea ca nație„. (Corina BRAȘOVEANU)

Scrie un comentariu

STIRI LIVE