Olimpicii la Geografie din acest an au fost recompensați financiar cu sprijinul companiei Premium Porc Grup

Vineri 17 iunie 2016, începând cu ora 17,00 a avut loc la sediul I.S.J. Vrancea festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut rezultate deosebite la Olimpiada de Geografie şi la Concursul Şcolar Naţional de Geografie Terra, ediţia 2016.

În cadrul acestui eveniment au fost premiaţi toţi cei 46 de elevi care au obţinut rezultate remarcabile. În premieră, cei 20 de elevi care au reprezentat judeţul Vrancea la etapa naţională au fost recompensaţi cu premii în bani de către compania PREMIUM PORC GRUP. Mulţumiri speciale aşadar conducerii acestei companii pentru că a înţeles demersul nostru de a recompensa o serie de rezultate de excepţie, între care se detaşează calificarea la etapa internatională a Olimpiadei de Geografie de la Beijing a elevului Toma Ioan Adrian de la Colegiul Naţional ,,Unirea’’ din Focşani.

Gestul celor de la Premium Porc Grup a fost urmat şi de către Sindicatul Învăţămîntului Preuniversitar, Federaţia Educaţiei Naţionale, filiala Vrancea, prin preşedintele prof. dr. Paulina Roşcan, cărora li s-au alăturat alţi semeni de-ai nostri între care suntem onoraţi să îl amintim pe preotul Oscar Frunză.

Lista continuă cu o serie de distinşi colegi profesori de geografie fapt ce a făcut posibil ca toţi cei 46 de elevi cu rezultate deosebite să beneficieze şi de o simbolică dar foarte apreciată recompensă financiară, pe lângă diplome şi cărţi de specialitate. În numele elevilor premiaţi mulţumim tuturor acelora care şi-au adus contribuţia la reuşita acestui eveniment.

Un cuvânt de mulţumire cu totul special suntem onoraţi să îl adresăm profesorului Dorin Cristea, cel care, în calitate de Inspector Şcolar General al I.S.J. Vrancea, a susţinut acest demers prin promptitudinea cu care a semnat documentele aferente respectivei sponsorizări acordate de compania Premium Porc Grup, astfel încât beneficiarii, dragii noştri elevi, au putut intra în posesia respectivelor premii în bani la momentul stabilit.

Mulţumim, de asemenea, firmei Laris Production din Focşani pentru suportul tehnic în realizarea la timp și în condiţii impecabile a ,,logisticii’’ necesare unei asemenea festivităţi: diplome, mape, autocolante etc.

În calitate de inspector şcolar de specialitate, dar și în calitate de profesor de geografie, am invitat pe două dintre premiantele noastre de astăzi să dea curs unor gânduri despre cum au văzut această festivitate şi implicarea în premieră a companiei Premium Porc Grup pentru că nu trebuie să uităm nici o clipă că acest eveniment este o poveste despre succes, perseverenţă şi, iată, recompensă.

Nu putem să nu-i amintim pe dascălii lor dragi (prof. Andrieş Elena, prof. Burlacu Diana, prof. Dragomir Iuliu Octavian, prof. Diac Loredana, prof. Dumitrache Ion, prof. Gherghinoiu Neculai, prof. Ion Nicoleta, prof. Lepădatu Iuliana, prof. Pecetescu Mariana, prof. Săcrieru Dănuţ, prof. Stănescu Cerasela, şi cu voia dvs. subsemnatul), alături de care au trudit cu migală la toate aceste realizări. Să le dăm cuvântul aşadar:

Teodora Mirică (Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Vlahuţă’’ Gugeşti): ”Încercăm să străbatem timp și fapte…..fără să vedem, să auzim ori să simțim. Uneori avem mare nevoie de sprijinul celor din jurul nostru. Să vedem că suntem susținuți și apreciați în ceea ce facem.

De multe ori, încerci să te modelezi ca persoană de mâine…..înveți, citești, lucrezi…..pentru a obține rezultate frumoase, dar așa cum o mică pasăre tremurândă are nevoie de sprijinul mamei pentru a reuși să mângâie înălțimile cu zborul ei de puf ori cum floarea are nevoie de căldură, apă, hrană……așa și noi avem nevoie de sprijin, încurajare, sfaturi, dragoste ori încredere.

De aceea consider că lucrurile pe care această companie le-a făcut pentru noi au demonstrat două lucruri: în primul rând, că au încredere în noi și că suntem susținuți în ceea ce facem, lucru care pe noi ne-a făcut să ne alimentăm cu hotărâre și dorințe de reușită și să pornim din nou spre înălțimile strălucitoare ale cunoașterii.

În al doilea rând, au dovedit că sunt iubitori de frumos, patrioți, oameni de valoare care încearcă să ridice România de azi prin perfecționarea și promovarea tinerei generații sperând la o Românie mai bună… BRAVO, PREMIUM PORC GRUP!

Maria Necula (Colegiul Naţional ,,Unirea’’ Focşani): ”Ţin să mulţumesc şi să evidenţiez gestul absolut lăudabil al companiei PREMIUM PORC GRUP pentru suma considerabilă acordată nouă, olimpicilor, adică cei pe a căror umeri se va sprijini societatea zilei de mâine. Şi când spun „absolut lăudabil”, subliniez cu cea mai mare apreciere exemplul oferit societăţii de astăzi (şi nu numai acesteia), care nu acordă atenţia necesară învăţământului, a acelor copilaşi, dar şi profesori care îşi pierd vacanţele şi timpul liber dedicându-l educaţiei şi studierii…ce pot să spun, poate nu acesta era interesul.

Nu pare un lucru prea impresionabil, evident, însă cei care citesc aceste rânduri şi au trecut prin asta…ştiu foarte bine ce spun. În acest sens, mă bucur enorm că prin demersurile domnului inspector Vasile Ovidiu Allen am descoperit că încă mai există acei oameni dedicaţi, acei oameni care sunt dispusi să ajute, să încurajeze educaţia, evoluţia şi văd în elevi o nouă imagine a acestei ţări, să muncească pentru aceştia. Personal, cu această ocazie încă mai văd o speranţă, pentru care sunt dispusă să continui! Mă bucur enorm că trecând pe lângă aceste personalităţi performanţele elevilor vrânceni, care în ultimul timp şi mai ales în cadrul catedrei de geografie, nu sunt deloc de neglijat, ci dimpotrivă (performanţele elevilor au clasat judeţul pe un onorabil loc 4 pe plan naţional) aceşti oameni inimoşi, responsabili, apărători ai tinerei generaţii şi a educaţiei acesteia, au dăruit o suma consistentă de bani, un simbol plin de speranţă şi demn de respectul nostru, al elevilor şi nu numai! Cele mai multe mulţumiri şi însemnate aprecieri companiei PREMIUM PORC GRUP”.

(Rânduri primite la redacție de la profesorul de geografie, inspector de specialitate Vasile Ovidiu Allen)

One Response to Olimpicii la Geografie din acest an au fost recompensați financiar cu sprijinul companiei Premium Porc Grup

  1. Elena Chirila 24/07/2016 at 11:59

    Felicitari elevilor !

    Răspunde

Scrie un comentariu

STIRI LIVE