Oficial, în Vrancea s-au înregistrat anul trecut 24 de victime ale traficanților de persoane

Centrul Regional Galați din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane în a cărui arie de competență se află județele Vrancea, Braila și Galați a prezentat situația de la nivelul județului Vrancea pentru anul 2016. Astfel, au fost identificate 24 de victime (în creștere față de anul 2015 când au fost raportate oficial 22 de victime), dintre care: minore – 21, iar adulte –4; exploatate: sexual -23, prin muncă -1; din mediul rural -20, iar din urban -4; femei -23, bărbați -1; nivel de studii: gimnaziale -21, liceale -2, superioare -1; exploatate în România -21, în afara țării -3.

Aceste date pot fi raportate la numărul de victime înregistrate la nivel național, în anul 2016 au fost înregistrate 756 , în scădere față de anul precedent 2015, când numărul acestora a fost de 880 de victime.

În data de 6 aprilie 2017, la sediul Instituției Prefectului Județul Vrancea s-a desfășurat o întâlnire de lucru a echipei interinstituționale de prevenire și combatere a traficului de persoane constituită la nivelul județului Vrancea.

Întâlnirea în cauză a avut ca principale teme de abordare:

– situația privind victimele traficului de persoane la nivelul județului Vrancea, riscuri și vulnerabilități identificate;

– identificarea nevoilor instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale cu responsabilităţi în domeniu, în vederea îndeplinirii obiectivelor specifice ale strategiei;

– lansarea unei campanii de prevenire a traficului de persoane prin exploatare sexuală adresate persoanelor vulnerabile, dar și consumatorilor de servicii oferite de victimele traficului de persoane, în vederea conștientizării riscurilor la care se expun.

Dintre principalele cauze care au dus la traficul de persoane au fost evidențiate:
* carenţele educaţionale și lipsa de informare, lipsa oportunităţilor de angajare în mediul de rezidenţă (care de cele mai multe ori este unul rural), lipsa unor valori sociale, familii disfuncţionale, dorinţa de a scăpa de un mediu abuziv sau neglijent, toate acestea se transformă la nivel individual în factori de împingere în trafic de persoane, determinând indivizii să accepte diversele promisiuni sau să aibă încredere în ofertele de muncă, călătorie, tratament sau de altă natură venite atât din partea unor prieteni, cât şi din partea unor persoane cu totul necunoscute.

De asemenea, în cadrul întrunirii de lucru au fost prezentate și dificultățile întâmpinate de autoritățile cu atribuții în domeniu în activitățile de prevenire și asistență, dintre care au fost evidențiate: lipsa unor ONG-uri locale specializate în domeniul reintegrării sociale a victimelor traficului de persoane la nivelul județului Vrancea, starea de vulnerabilitate a victimei traficului de persoane și necesitatea obținerii unor resurse de reintegrare locală, în contextul unor instabilități economice acceptate, precum și riscurile asociate unei slabe informări asupra fenomenului traficului de persoane, în special în rândul tinerilor.

În cadrul ședinței a fost susținută de către participanți necesitatea implementării unor campanii de prevenire comune cu instituții care vin în contact cu persoane aflate în situații de risc pe linia traficului de persoane, în acest sens manifestându-se disponibilitatea reprezentanților instituțiilor participante la ședință de a sprijini inițiativa și de a o promova la nivelul acestora.

Reprezentantul Instituției Prefectului Județul Vrancea a asigurat participanții la ședință de sprijinul de care se vor bucura din partea instituției inițiativele de prevenire, descurajare și combatere a fenomenului la nivelul întregului județ prin implicarea coordonată a factorilor instituționali care pot avea un aport în cauză.

Informaţii de background:

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact: Mereuță Ionel, telefon/fax: 0236.410.999, e-mail: anitp.galati@mai.gov.ro.

Website: anitp.mai.gov.ro
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane
anitp.galati

Scrie un comentariu

STIRI LIVE