Numele dat la Botez

Când Dumnezeu binecuvântează o familie cu naşterea unui prunc, părinţii, printre altele, se gândesc la numele pe care trebuie să i-l dea noului născut. Întâi de toate ar trebui să înceapă cu o rugăciune către Duhul Sfânt, pentru a le da inspiraţie şi discernământ lor, care aleg şi putere cu binecuvântare duhovnicească celui care îl primeşte.

În ultimul timp cu tristeţe observăm interesul pentru numele străine, ,,de import’’ (Mario, Erik, Aisha, Albano, Patrik, Alphred) şi îndepărtarea de numele tradiţionale româneşti, aceasta arătând o înstrăinare de persoană, pentru că numele tinde să nu mai dezvăluie taina persoanei, funcţionând ca o simplă etichetă, un număr, o parolă uzuală în societate, în care se frâng legăturile comuniunii şi comunicării, pentru că numele nu-şi mai are izvorul în Nume, nici cuvintele în Cuvânt.

Numele trebuie ales cu multă grijă, din marele neam al numelor creştine. Trăim într-o vreme şi într-o societate secularizate, când numele pentru mulţi serveşte doar pentru a ne identifica dintr-o mulţime, precum necuvântătoarele. Nu ne mai interesează simbolurile, semnificaţiile, încărcătura spirituală a numelui pe care îl purtăm. Numele de botez nu este doar o denumire care îl distinge pe om dintr-o mulţime, ci exprimă o relaţie specială, unică, cu Hristos sau cu sfântul ocrotitor. De aceea, alegerea sau punerea numelor copiilor noştri trebuie profund analizată. Mâine, poimâine, când vor fi mari, de vor fi creştini în adevăratul sens al cuvântului, copiii de astăzi vor cere socoteală pentru superficialismul nostru în alegerea numelui.

La noi există tradiţia ca pruncului să i se dea numele naşului sau al naşei. Dacă aceştia au nume creştine este bine, însă dacă nu au, trebuie să dăm copilului numele unui sfânt care trebuie să-i fie ocrotitor şi model de urmat în viaţă. Naşii sunt cei care fac mărturisirea de credinţă în locul şi în numele celui ce se botează. Datoria lor este să-şi crească finul în spirit creştin. Naşii trebuie să fie creştini adevăraţi şi să îşi înceapă lucrarea lor prin punerea unui nume creştin pruncului. Ei devin părinţii spirituali ai copilului, născându-l pentru viaţa cea nouă în Hristos.

Numele trebuie să îndemne la virtute creştină, la urmarea binelui pe cel care îl poartă. Chiar Scriptură ne spune: „Tu te vei numi Chefa (ce se tâlcuieşte Petru)” (Ioan 1,42). De ce? Pentru că deja ai mărturisit. Sau „nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare” (Facerea 17,5). La fel, Iacov şi-a schimbat numele în Israel, pentru că L-a văzut pe Dumnezeu. De aici, de la nume, să începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru. Un creştin fără nume de sfânt în viaţă rămâne fără protector şi mijlocitor permanent la Dumnezeu. Dacă naşii au nume creştine, putem pune numele lor copiilor noştri ca o manifestare a respectului faţă de ei, dar şi ca o continuare a unei tradiţii cu nume creştine strămoşeşti.

Numele copilului dat în clipa scufundării întreite în apa Botezului nu mai poate fi schimbat decât la tunderea în călugărie, care se mai numeşte şi al doilea botez.

Printre numele de sfinţi pe care le putem da pruncilor se numără: Vasile/Vasilică, Ioan/Ioana, Teodor/Teodora, Valentin/Valentina, Alexandru/Alexandra, Mihail/Mihaela, Nectarie/Nectaria, Constantin/Constanţa, Dumitru/Dumitra, Andrei/Andreea, Stelian/Steliana, Daniel/Daniela, Nicolae/Niculina, Ştefan/Ştefana, Marian/Maria, Ilie/Ilinca etc.

Un alt adevăr trist este acela că părinţii, neînţelegând unicitatea persoanei umane şi unitatea nespusă a acesteia, ajung să pună copilului două, trei sau chiar şi mai multe nume. A pune mai multe nume aceleiaşi persoane umane unice arată o împrăştiere şi o împărţire între mai multe unităţi valorice diferite. Din punct de vedere religios, între numele persoanei şi sufletul acesteia este o strânsă legătură, care devine evidentă prin lucrarea harului încă înainte de botez, din ziua a opta după naştere, când se face rugăciunea pentru punerea numelui. Când omul are un singur nume, toată personalitatea lui se concentrează în acel nume, nimic ramânâd în altă parte. Părintele Dumitru Stăniloae, în Teologia Dogmatică vol. 3, spune: „Omul primeşte un nume propriu şi ştie că atunci când e chemat pe acest nume, e vizat el însuşi în întregime şi trebuie să răspundă cu toată fiinţa lui“. Recomandarea Bisericii este ca părinţii să pună copilului un singur nume, acesta legându-se fiinţial de persoana în cauză.

A pune două sau mai multe nume copiilor, este complet neindicat şi incomod, pentru că, în realitate, aceştia sunt chemaţi cu un singur nume de către cei din jur, fapt care îl anulează pe celălalt sau celelalte. Şi mai rău este că din toate numele pe care le are copilul, este posibil să aibă unul necreştin şi toţi să îl utilizeze doar pe acela, rămânând inutile chiar cele creştine.

În concluzie, atunci când părinţii pun numele copiilor trebuie să conştientizeze că prin Taina Sfântului Botez, numele este foarte important deoarece stabileşte o legătură profundă, intimă între noul creştin şi Hristos, legătură care se prelungeşte şi după moartea trupească spre veşnicie.

Pr. Prof. Manole Ionel

Scrie un comentariu

STIRI LIVE