Jandarmii încurajează vrâncenii să doneze sânge

În perioada 20 – 31.10.2011 Jandarmeria Română iniţiază o campanie de donare de sânge, intitulată „JANDARMERIA donează VIAŢĂ pentru ROMÂNIA”, cu acestă ocazie facem apel la toţi cetăţenii care doresc să ajute semenii lor aflaţi în suferinţă, să ni se alăture în ziua de 01.11.2011, pentru a dona sânge şi a aduce o rază de speranţă în sufletele lor.

Noi, jandarmii vrânceni, nu suntem doar în slujba cetăţenilor sănătoşi. Încercăm prin acestă acţiune să îi ajutăm pe cei care au cel mai mult nevoie de noi ca şi oameni.

Fiind o acţiune umanitară, jandarmii vrânceni îşi doresc ca un număr cât mai mare de persoane să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sânge poate salva viaţa unui om aflat în suferinţă.

La finalul acţiunii, se aşteaptă ca numărul donatorilor de sânge să crească semnificativ, pe lângă cei 23 de jandarmi implicaţi în această activitate.

Drepturile donatorului de sânge:

Donatorul de sânge are dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare efectivă, şapte tichete de masă în valoare de 9 lei fiecare, o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării sau în cazul studenţilor şi elevilor o zi scutire de frecvenţă şi decontarea cheltuielilor de transport în comun din ziua donării.

Pot dona persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, care se încadrează în limita greutăţii normale şi care au o tensiune arterială bună.

Este bine să ştiţi:

•Trusele de donare sunt de unică folosinţă
•La fiecare unitate de sânge recoltată se efectuează gratuit anumite analize (de exemplu determinarea grupei de sânge şi RH, determinarea hematocitului şi hemoglobinei)

• Sângele este testat, tot gratuit şi pentru depistarea eventualilor agenţi infecţioşi ce se pot transmite prin sânge, cum sunt virusurile hepatice B şi C. Orice boală depistată este comunicată urgent persoanei respective, pentru a se putea trata.

•Se mai fac teste pentru virusurile HTLV I, II (transmisibil şi poate determina boli ca leucemia), pentru sifilis şi HIV.

Comunicat primit de la IJJ Vrancea

Scrie un comentariu

STIRI LIVE