Infrastructura școlară, în atenția senatorului PNL Cătălin Toma

Senatorul PNL de Vrancea, Cătălin Toma, i-a adresat ieri o întrebare ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, cu privire la infrastructura școalară.

În programul de guvernare asumat, Guvernul susține că o sumă de 8,25 miliarde euro va fi ”direcționată” prin intermediul Programului operațional regional, pentru realizarea mai multor obiective cum ar fi: infrastructură de educație (creșe, grădinițe, licee tehnologice, școli profesionale și tehnice), pentru 115.000 beneficiari. În prezent, există un număr de 4.221 de clădiri şcolare din întreaga ţară care necesită aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi autorizaţie de sănătate de la direcţiile de sănătate publice, potrivit cifrelor oficiale transmise de Ministerul Educaţiei, la solicitarea agenţiilor de presă. Am întrebat-o pe doamna Ministru care sunt prioritățile Programului Operațional Regional pentru ca elevii din România să poată învăța în condiții decente, conforme cu o Romînie europeană. Vă voi ține la curent cu răspunsul primit”, se arată într-o postare pe Facebook făcută de președintele PNL Vrancea.

Scrie un comentariu

STIRI LIVE