Incotro?

Nu vi se pare ca ne grabim sa ii spunem orbului sa isi vada de drum, amuzandu-ne, mai apoi, de spiritualitatea noastra grozava, fara a realiza ca, de fapt, suntem “suboamenii” despre care Lucian Blaga vorbea cu referire la cinici?

Nu vi se pare paradoxal ca progresul tehnologic si alergatura dupa confort atrag dupa sine un regres interior similar, tot mai mult, cu barbaria? Nu credeti ca, sub imperiul avalansei de informatii venite din toate partile ne-am pierdut capacitatea de a gandi si simti pe cont propriu, preferand, in schimb, ca altcineva sa ne “digere” mesajul? Nu considerati ca ne-am pierdut simtul relativitatii, tinzand tot mai abitir sa dam sentinte, sa avem neaparat dreptate si ultimul cuvant? Nu credeti ca am uitat sa ascultam, iar atunci cand, totusi, o facem uitam pe indelete, caci egoismul ne face sa consideram solidaritatea o stare de agregare, alta decat cea gazoasa si lichida? Nu sunteti de parere ca ne-am obisnuit sa credem schimbarea posibila doar prin revolutii, nu si printr-un zambet strain de grimasa adresat celui de langa noi? Nu vi se pare ca suferim de sindromul “axei” crezand, astfel, ca Pamantul se roteste exclusiv in jurul nostru? Nu credeti ca, din dorinta de a comprima timpul, uitam sa ne si intampinam cu un “salut”, fie el si de convenienta, preferand, in loc, pragmatismul concretizat prin formula “Ce faci?”, tot mai des intalnita? Nu credeti ca Oscar Wilde a pus punctul pe i vizavi de neputinta noastra de a ne exprima pe noi insine, spunand: “Dati-i omului o masca si va va spune cine este”? Asadar, incotro ???

3 Responses to Incotro?

  1. profa 13/08/2009 at 07:17

    Perfecte momente de reflectie!
    De aceea va citesc eu ziarul, ca nu sunteti ca altzii!

    Răspunde
  2. Eufrosin 13/08/2009 at 14:56

    Bine gandit si exprimat – felicitari!

    Răspunde
  3. Bogdan 13/08/2009 at 22:06

    Spre saturatie si revolta interioara transformata in frumos, in ganduri pozitive si evolutie in armonie cu natura si tot mediul inconjurator, spre o mai inteligenta folosire a resurselor si o mai buna autoguvernare !!! Spre o constientizare a calatoriei minunate care se numeste viata si spre schimbarea perspectivelor si a punctelor din care pot fi privite imprejurimile 😀 spre schimbarea motivatiilor umane si spre o mandrie de neatins ca suntem romani crestini, liberi si independenti de jocurile murdare ale altora, spre energie curata (solara,eoliana,mareica si geotermala) si abundenta in toate, pentru toata lumea. Spre o transformare interioara care sa ne faca sa realizam ca noi suntem creatia minunata a naturii, a lui Dumnezeu si spre o experimentare cat mai placuta impreuna, cu aceleasi sanse si de pe aceeasi treapta, a ceea ce inseamna aceasta calatorie, pana cand vom deveni din nou „praf stelar”, cum zicea George Carlin, si parte a ceea ce inseamna acest mirific Univers. Spre ruperea barierelor umane si spre armonie (cel putin asa vad eu in momentele astea :)) )

    Răspunde

Scrie un comentariu

STIRI LIVE