Fotbal, Cupa României: Naţional Goleşti – CSM Rm. Sărat 0 – 1. Ratările au decis învingătoarea!

National Golesti - Metalul TofleaNaţional Goleşti: Aldea – Căpăţînă, Vlase (75 Ionuţ Vasile), Chetreanu, Măriuţei – Petrişor (60 Sava), Dumitriu, Chivu, Oltianu – Stanciu, Curteanu.

CSM Rîmnicu Sărat: Toader – Trufaşu, Burlacu, Andreiu, Ghiţulescu – Socol (66 Morogan), Sorin Bodoc, Tărălă, Lungu – Oprică, Vlaicu.

Râmnicenii nu mai au în lot decât trei jucători din formula de bază cu care au terminat campionatul trecut pe locul 5 în seria I a Ligii a III-a: Toader, Giţulescu şi Tîrîlă. Şi există mari şanse ca în viitoarea ediţie a întrecerilor fotbalistice din România să-i găsească în Liga a IV-a. Antrenorul Paveliuc a alcătuit, însă, o echipă cu care a venit la Goleşti să arate că rîmnicenii joacă fotbal!

Naţional Goleşti a evoluat în distribuţia cu care a câştigat campionatul şi cupa în Vrancea, însă fără Creţu şi Bodoc (accidentat), vârfurile de atac tradiţionale. Iar consecinţa a fost ratarea calificării în etapa a treia a Cupei României. Ce s-a întâmplat pe teren? În prima repriză cele două formaţii şi-au împărţit perioadele de dominare. Oaspeţii au avut o bună posibilitate de a înscrie în minutul 18, când mingea şutată de Oprică din lovitură liberă de la 25 metri a fost respinsă printr-o paradă spectaculoasă şi eficientă a lui Aldea.

Gazdele, cu soarele şi cu vântul împotrivă, ar fi putut înscrie în minutul 35, la o fază prelungită: Oltianu a centrat de pe stânga, mingea a fost recentrată în mijlocul careului, Stanciu a reluat puternic pe poartă, Andrei a respins, a şutat Curteanu, apărarea râmnicenilor a respins din nou lângă linia de fund de unde acelaşi Curteanu a trimis cu capul, din unghi închis, dar peste bară. La puţin timp după această fază, Stanciu, singur în mijlocul careului, a avut posibilitatea unui şut devastator, însă nu a reuşit să lovească mingea. În partea a doua a meciului, Chivu a trimis razant cu transversala în minutul 50 şi părea că va fi o simplă formalitate ca Naţionalul să câştige.

Însă următoarele 15 minute au fost ale oaspeţilor. În minutul 62, Vlaicu s-a distrat cu partea dreaptă a apărării Goleştiului, a rămas în faţă doar cu Aldea care a avut o nouă intervenţie salvatoare. În minutul 65, însă valorosul portar al Naţionalului nu a mai putut face nimic la torpila trimisă de Socol de pe stânga: 0-1! Paveliuc a schimbat imediat pentru întărirea apărării şi conservarea rezultatului: l-a scos pe Socol şi l-a trimis în teren pe juniorul Morogan, în centrul apărării. Cinci minute mai târziu, neexperimentatul Morogan l-a faultat din postură de ultim fundaş pe Stanciu scăpat spre poatra lui Andrei şi a fost eliminat de arbitrul Mavriche.

Cu un om în plus, goleştenii au pus stăpânire pe joc, şi-au creat mai multe situaţii din care era mai greu să rateze decât să înscrie. Au reuşit, totuşi, această contraperformanţă, de la trei-patru metri de poarta goală! În aceste circumstanţe, CSM Rîmnicu Sărat a câştigat, până la urmă pe merit, pentru că a valorificat una din cele două şanse reale de gol şi a jucat, nu a făcut nici un moment antijoc!

Scrie un comentariu

STIRI LIVE