Florin Secară, deputat PDL de Vrancea: „Fiecare zi de guvernare USL, o nouă dovadă de ipocrizie”

La un an de la căderea guvernului Ungureanu, Uniunea Social Liberală este nevoită să recunoască, zi de zi, că în perioada în care s-a aflat în opoziţie în România a minţit, a vândut iluzii şi i-a înşelat pe români. Obligată de realitatea economică şi de constrângerile crizei economice să respecte principiile guvernării PDL pentru a continua ieşirea României din recesiune, pe care le-a criticat în mod populist înaite de a veni la putere, USL a ajuns să pună în practică inclusiv măsuri pentru care a blamat guvernul Ungureanu şi pe care le-a menţionat în moţiunea de cenzură prin care a fost înlocuit ultimul guvern susţinut de PDL.

Exploatarea gazelor de şist a fost una dintre temele de campanie agresivă a USL împotriva guvernului Ungureanu, şi unul dintre punctele moţiunii de cenzură a USL. PSD şi PNL reproşau guvernului PDL, acum un an, că „aprobă exploatarea gazelor de şist fără să reglementeze condiţii tehnice care să evite riscurile geologice, de mediu sau de poluare”.

La un an după aceste declaraţii ale socialiştilor şi liberalilor, ipocrizia fără margini a USL iese la iveală. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, ne-a anunţat ieri cu seninătate că „atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-a solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punct de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând niciun risc” .

Ce s-a schimbat în ultimul an în România, în privinţa reglementărilor legale privind exploatarea gazelor de şist? Nimic! Fără noi măsuri legislative, fără studii amănunţite de impact asupra mediului şi fără analize fiscal-bugetare, USL a luat act că inclusiv Uniunea Europeană lasă la latitudinea fiecărui stat membru reglementările în acest domeniu.

Seninătatea cu care USL trece de la acuzaţii grave în opoziţie la acceptarea unor proiecte economice atunci când guverneză ţine doar de ipocrizia acestei construcţii electorale.

Ipocrizia şi reaua credinţă a guvernelor Ponta I şi II vor fi taxate cu siguranţă de români, în condiţiile în care măsurile corecte luate la guvernare de Partidul Democrat Liberal, pentru care PDL a plătit un cost electoral foarte mare, sunt continuate sau respectate de USL, pentru că sunt singurele care pot readuce România la creştere economică. Asta, dacă o nouă generaţie a „băieţilor deştepţi” din guvernul USL sau din grupurile de interese asociate nu va irosi şansa României de a ieşi din recesiune şi sacrificiile făcute de toţi românii.

Deputat PDL: Florin-Mihail SECARĂ

2 Responses to Florin Secară, deputat PDL de Vrancea: „Fiecare zi de guvernare USL, o nouă dovadă de ipocrizie”

Scrie un comentariu

STIRI LIVE