Familia creștină astăzi

Schimbările produse după Revoluţia din 1989 la noi în ţară, au adus libertate, dar consecinţele acestei libertăţi, câştigată prin jertfa multor tineri, se resimt negativ în toate domeniile vieţii. Am scăpat de un regim care făcea presiuni asupra credinţei şi care nega existenţa lui Dumnezeu, dar au apărut peste tot fenomene de criză izvorâte din dorinţa dobândirii lucrurilor materiale trecătoare, omul fiind tot mai mult marcat de grija zilei de mâine, asupra căreia planează incertitudinea.

S-au produs schimbări şi în domeniul veţii spirituale. Căderea regimului comunist totalitarist şi antireligios i-a adus omului libertatea, pe care n-a avut-o în acea perioadă şi care pare să-l împovăreze, pentru că libertatea nu înseamnă doar posibilitatea alegerii, ci şi asumarea responsabilităţii.

Se vorbeşte tot mai mult despre o perioadă de tranziţie în economie, dar aceasta nu ocoleşte nici gândirea omului. Diferenţele dintre sat şi oraş tind să se micşoreze, totuşi satul rămâne locul obiceiurilor şi tradiţiilor frumoase şi cu mai multă statornicie în credinţă. Este foarte adevărat că oraşul oferă şcoli, posibilitate de studiu şi informare, de distracţie, locuri de muncă, etc., el este însă şi o capcană pentru mulţi pentru că, în acelaşi timp, atrage prin diferite moduri de distracţie, prin cercurile cu diverse interese şi credinţe imorale. La toate acestea contribuie şi mass-media care pune în faţa omului idei ce incită la ură, sexualitate, prost gust, ca şi dorinţa de îmbogăţire şi dominaţie.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă astăzi omul este criza spirituală, îndepărtarea de Dumnezeu şi trăirea creştinească. Îndepărtându-se de Dumnezeu omul îşi pierde frica şi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de tot ce este sfânt. Aceste probleme se resimt şi în sânul familiei, care „a avut întotdeauna un rol fundamental în viaţa omenirii şi a societăţii în special”.

În sânul familiei, care este „cel dintâi aşezământ de creştere morală a omului… răsadniţă de virtuţi şi izvor de întărire morală”, această criză poate să capete valenţele unei catastrofe, mai ales că ea este grevată de o acută criză economică şi de sărăcie. În aceste condiţii însăşi întemeierea tinerei familii creştine devine o problemă generând concubinaj şi desfrâu. Tinerii de astăzi evită Taina Cununiei, caută în viaţa de familie doar plăcerile trupeşti, neglijând astfel scopul principal al întemeierii familiei: naşterea de prunci, creşterea şi educarea lor, ajutorarea reciprocă pentru un trai mai uşor şi ferirea de păcat. „Căsătoria – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – nu dă voie firii omeneşri să se sălbăticească. Căsătoria pune traiul legiuit între un bărbat şi o femeie ca un zid de apărare de care se sfărâmă toate valurile poftei; prin acest trai legiuit dobândim multă linişte şi o păstrăm”.

Pentru familiile deja formate, uitarea lui Dumnezeu şi grija zilei de mâine aduc numeroase alte rele: certuri, nesinceritate, scăderea natalităţii şi chiar distrugerea familiei. Nu trebuie neglijat nici faptul că în oraş prozelitismul sectar vizează cu sete familia creştină. De aceea, credem cu tărie că în aspiraţiile ei, familia poate fi sprijinită de Biserica noastră dreptmăritoare, dar şi decătre Stat, care prin mecanismele lui poate să ajute şi să protejeze familia. Statul poate emite legi care să sprijine şi să apere drepturile familiei, a omului în general, dar tot Statul greşeşte atunci când prin diferite legi aduce imense şi ireparabile lovituri familiei (libertatea avortului, prostituţia, homosexualitatea etc.).

În acest moment trebuie să intervină Biserica, care oferă familiei „Calea, Adevărul şi Viaţa”(Ioan 14, 6), pentru că idealurile familiei creştine nu se opresc doar la partea aceasta materială, ci ţintesc viaţa veşnică, mântuirea care este „un examen pe care-l dai toată viaţa şi nu ştii dacă îl treci”. „Familia a ocupat neîncetat un loc central în învăţătura noastră creştină despre viaţă, fiind înţeleasă drept cea mai însemnată alcătuire socială, de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii omeniri”.

Căsătoria creştină este Taina iubirii, este act sfânt, cu origine dumnezeiască. În timpul Vechiului Testament, familiile fără copii erau considerate ca fiind blestemate de Dumnezeu, iar darurile pe care aceste familii le aduceau ca jertfe la altar nu erau primite. Asta nu înseamnă că familiile de astăzi, care din binecuvântate pricini nu pot avea copii sunt astfel pedepsiţi, dar cel mai mare dar şi cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor sunt copiii.

Cauzele care îi determină pe tineri să nu întemeieze o familie sunt multiple: noile modele de familie, care în realitate nu sunt altceva decât forme denaturate ale mediului firesc şi natural de vieţuire a bărbatului cu femeia, practicarea păcatelor împotriva firii, „căsătoriile de probă”, care sunt tot mai frecvente în mediul urban, plecarea tinerilor peste hotare, căsătoriile mixte, legalizarea şi încurajarea prostituţiei, conflictul dintre generaţii când tinerii consideră că au dreptul la o anumită libertate, uşurinţa cu care instanţele judecătoreşti pronunţă astăzi divorţul, toate acestea şi altele distrug identitatea familiei, căsătoria fiind privită „ca un lucru pur omenesc, răpindu-i astfel caracterul supranatural, dezbrăcând-o de calitatea ei de Taină, calitate pe care i-a dat-o Însuşi Dumnezeu”.

Toate aceste situaţii provin din lipsa educaţiei religioase, necunoaşterea sau negarea valorilor creştine, a ateismului şi secularizării, care îl îndepărtează tot mai mult pe om de Dumnezeu. De aceea, principala îndatorire a slujitorilor sfintelor altare este intensificarea catehezei, prin care să se accentuieze şi să se cultive ideea că familia îşi are modelul şi fundamentul în Taina Sfintei Treimi şi rânduită de Însuşi Dumnezeu. Hristos este modelul tuturor: pentru tineri şi bătrâni, pentru bogaţi şi săraci, pentru cei cu o vastă cultură, dar şi pentru cei mai puţin pregătiţi intelectual. Cultura „oricât de frumoasă şi de bogată ar fi ea, nu e în stare să aducă nici iertare de păcate şi nici mântuirea sufletească”.

În predicile lor, slujitorii Bisericii au datoria să combată toate păcatele grave care duc la destrămarea familiei creştine precum concubinajul, desfrâul, adulterul, etc., pentru că nu pot să rămână nepăsători faţă de ce se petrece în familia creştină. „Preotul are dreptul să-i înveţe, să-i binecuvânteze şi să-i sfinţească, să-i îndrume şi să-i mustre, să-i pedepsească chiar, la nevoie, cu mijloacele care îi stau la dispoziţie şi spre binele lor”.

Biserica şi credincioşii ei sunt îndatoraţi să caute remedii pentru stoparea problemelor care ameninţă viaţa de familie, să ajute familiile sărace mai ales cele cu copii mulţi,să ajute copiii abandonaţi, să ia măsuri împotriva violenţei în familie, să se ingrijească şi să-i sprijine pe tineri. Biserica nu se poate ocupa singură de toate aceste probleme, dar face apel la toate instituţiile avizate să găsească soluţii pentru ajutorarea copiilor, a tinerilor, a familiilor, pentru că „de familie depinde viitorul şi mântuirea noastră”.

Preot Ţucă D. Costică
Parohia Pufeşti, judeţul Vrancea

  • În articol s-au folosit citate din literatura ortodoxă.

Scrie un comentariu

STIRI LIVE