Eşec parţial în ceea ce priveşte justiţia română

Presedintele Basescu crede ca „se prefigureaza un esec cel putin partial in ce priveste MCV”, la care tin foarte multe tari europene. Seful statului subliniaza ca unele tari fac legatura intre aderarea Romaniei la Schengen si MCV, adica monitorizarea pe justitie, scrie RFI. “As vrea sa discutam perspectiva 2011 – 2012. De asemeni, problematica legata de Spatiul Schengen, unde, dupa cum stiti, Ministerul de Interne a avut o prestatie buna. Practic, ultima inspectie a confirmat faptul ca Romania si-a indeplinit obligatiile tehnice. Vom avea si raportul pe 16. Sper sa nu fie schimbat fata de informatiile pe care le am de la Ministerul de Interne. In acelasi timp, insa, se prefigureaza un esec, cel putin partial, in ceea ce priveste raportul pe MCV, la care foarte multe tari europene tin”, a declarat Traian Basescu, la intalnirea cu liderii coalitiei, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului subliniaza ca unele tari fac legatura intre aderarea Romaniei la Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare, adica monitorizarea pe justitie. “Din pacate, in zona CSM se cantoneaza deja aprecieri negative, ceea ce nu este de natura sa ajute Romania sa stearga impresia ca lucrurile merg intr-o directie buna in ceea ce priveste MCV, cu impactul de rigoare chiar pe admiterea noastra in Spatiul Schengen. Inteleg ca, in ceea ce priveste structura, alegerile de la CSM, un judecator a fost invalidat de Tribunalul Bucuresti, iar maine se pune problema validarii in Senat a CSM. Vom discuta si acest subiect”, spune Traian Basescu.

In opinia sa, principala problema a CSM e aceea ca unii judecatori sunt la al doilea mandat. “Raportul intermediar se prefigureaza un esec, ceea ce nu ne ajuta la Schengen”, afirma seful statului. In replica, CSM arata ca a manifestat totala transparenta in ceea ce priveste progresele realizate si raportate Comisiei Europene, publicand pe propria pagina de internet documentul de baza, care enunta pasii parcursi de la ultimul raport de tara. “Actualul CSM pare ca indeplineste pentru mediul politic mai mult rol de exprimare a frustrarilor si esecurilor politice, fapt care demonstreaza ca este, intr-adevar, un pilon independent al democratiei”, se arata intr-un comunicat de presa.

In ceea ce priveste declaratiile presedintelui privind alegerile CSM, Consiliul Superior al Magistraturii aminteste ca “doar hotararile judecatoresti irevocabile au putere de lege. Nicio autoritate publica nu are caderea de a sugera solutii de urmat, cat timp se deruleaza o procedura legala, indiferent in fata careia dintre puterile statului aceasta se desfasoara. Principiul separarii puterii in stat obliga autoritatile statului sa manifeste echidistanta in aplicarea legii si oricarui reprezentant al statului sa se abtina de la declaratii politice care depasesc sfera autoritatii cu care au fost investiti”.

La randul sau, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, s-a rezumat la a aminti ca “procesul de transfer al atributiilor si puterilor de la vechiul CSM la noul CSM trebuie sa se desfasoare in acord cu legea si sa conduca la o tranzitie normala a acestor atributii. Cu alte cuvinte, indiferent care ar fi situatia rezultata, intreaga responsabilitate apartine CSM, care a avut in mana intreg procesul, l-a condus si nu a fost perturbat in nici un fel de catre Executiv”.

Pe de alta parte, Natalia Roman, presedintele Uniunii Judecatorilor din Romania spune la RFI ca raportul intermediar care va fi dat publicitatii in februarie va surprinde clar aceasta incalcare a regulilor din CSM dar nu va duce automat la intocmirea unui raport negativ per total pentru Romania. Romania si-a propus sa adere la Spatiul Schengen in martie 2011, dar unele tari, printre care Franta si Olanda s-au aratat sceptice.

Informatii prezentate de www.promptmedia.ro

Scrie un comentariu

STIRI LIVE