Dimensiunea catehetică a Sf. Liturghii

Dreapta credinţă sau credința cea adevărată este definiția Ortodoxiei, aceea pe care Dumnezeu a făcut-o cunoscută oamenilor prin aleşii Săi şi îndeosebi prin Domnul nostru Iisus Hristos. Ortodoxia este mai mult decât o simplă învăţătură sau o formă de organizare. Ea este viață trăită cu Dumnezeu, în Dumnezeu şi spre înalta cinstire a Lui. Dumnezeu se apleacă iubitor spre umila Sa creatură, pentru a o ridica până la Sine.

Iar omul prin harul divin este urcat până la unirea cu Dumnezeu, până la îndumnezeire. Oricât de păcătoasă ar putea să ajungă ființa omenească, ea nu pierde statutul de creatură iubită a lui Dumnezeu şi pentru ea există oricând posibilitatea de întoarcere, de reintegrare în har şi de înălţare până la cele mai înalte şi mai sublime trepte ale sfințeniei. Căci Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan ,,este iubire”, iubire care se dăruieşte fără rezerve şi care aşteaptă să primească din partea noastră iubire și trăire în comunitatea de iubire a lui Dumnezeu, trăire întru Iisus Hristos, care din iubire s-a jertfit pe cruce şi care este veşnic prezent, prin iubire, în Biserica Sa.

Sfânta Liturghie ,,este continuarea principală a lucrării lui Hristos în orice timp. Ea ni-L face prezent și ni-L comunică real pe Hristos, în starea permanenta de jertfă și de înviere, ca să ne însușim și noi puterea de jertfă opusă egoismului și plăcerilor trecătoare, și să întărim în sufletul nostru puterea viitoarei învieri pentru veșnica fericire a unirii iubitoare cu Hristos și cu semenii”.

În zilele noastre când suntem prizonieri ai lipsei timpului sau al propriilor neputințe găsim în Sf. Liturghie o multitudine de repere catehetice. Etimologic cuvântul cateheză vine din grecescul ,,κατήχησις” care a însemnat, la început, instrucţie orală sau mijlocirea unor cunoștințe dintr-o știință oarecare. Mai târziu a devenit unitate didactică în vederea instruirii celor care doreau să primească creștinismul, necesară pentru formarea caracterului religios-moral creştin. Scopul cunoașterii este claritatea lucrării divine. Prin Sfânta Liturghie credincioșii de toate vârstele pot atinge ultimul scop al educației creștine: desăvârșirea.

Liturghia este: jertfa desăvârșită de adorare a Mântuitorului nostru care ,,ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”; jertfă de împăcare – prin moarte a împăcat omenirea cu Dumnezeu; jertfă de cerere – se mijlocește cele bune și de folos; jertfă deplină de mulțumire – prin jertfa Fiului se arată bunătatea lui Dumnezeu, iar omul își manifestă recunoștința prin actualizarea ei.

În omul dihotomic drumul spre lumea harului trece prin simțuri. Biserica, locul unde se desfășoară Sf. Liturghie, împodobită cu icoane și simboluri religioase arată în chip plastic ceea ce Sf. Liturghie redă în acțiuni sacramentale. Aspectul didactic al iconografiei a fost întărit și recomandat de sf. părinți. O imagine face cât o mie de cuvinte. Iconografia creștină prin funcțiile sale: dogmatică (de mărturisire a credinţei), harismatică (sfinţitoare) și latreutică (de adorare a lui Dumnezeu) este teologia în culori.

Iconografia deși folosește materiale care aparțin lumii noastre (linii, culori, pensule…) face să se vadă împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce este poezia, arta sau parabola pentru minte aceea este iconografia pentru ochi. În calitate de loc al comuniunii cu Dumnezeu, biserica creează prin icoană locul potrivit în care creștinul să se deschidă puterii sfințitoare a lui Dumnezeu.

De la începutul Sf. Liturghii (binecuvântarea mare) care arată credința în Dumnezeu preamărit în Sf. Treime și până la sfârșit (otpust) creștinul are posibilitatea să asimileze adevărurile fundamentale ale învățăturii creștine. Rugăciunea în comun aprinde dragostea de Dumnezeu și de aproapele. În prima parte ne împărtășim cu cuvântul, iar în ultima cu Trupul și Sângele Domnului.

Participarea și implicarea activă atrage cunoștințe din domeniul biblic, istoric, dogmatic și liturgic. Caracterul kerygmatic al Liturghiei catehumenilor este dat de antifoane, fericirile, Apostolul și Evanghelie. Iar rostirea Crezului, în care se află concentrată învățătura dogmatică a Bisericii arată expresia unității de credință, mărturisirea comună și unitatea mădularelor bisericii. Partea catehetică a Sf. Liturghii nu se limitează doar la transmiterea de cunoștințe religioase, ea dezvoltă și alte funcții ca: memoria, inteligența, atenția, puterea de judecată și iubirea de Dumnezeu ca virtute teologică. Cântarea în comun și starea de pioșenie din timpul Sf. Liturghii, îndemnul: ,,Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte! Sfânta jertfă în pace a o aduce!” duc la starea de sfințenie, de legătură cu Hristos cel răstignit și înviat. Sfințenia fiind o însușire a lui Dumnezeu, omul o poate dobândi doar prin participare.

Prin participarea la o lucrare atât de sfântă vedem trei lucruri în chip deosebit: preotul care oferă, jertfa care este oferită și măreția aceluia care se oferă; iar prin acestea mintea merge pe o treaptă superioară și găsim pe Dumnezeu – Omul (Mântuitorul Iisus Hristos) ca arhiereu, iar firea sa umană prezentată drept jertfă: ,,Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu…. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi ….” Se poate spune că Sf. Liturghie este o școală înaltă la care credinciosul învață virtutea jertfelniciei. Jertfa Mântuitorului fiind manifestarea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creștinul învață să jertfească din iubire, iar ce se naște din jertfă și iubire pentru Hristos este veșnic viu. Cuvintele: ,,Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” sau ,,să se umple gurile noastre de lauda Ta doamne…” arată bogăția și tezaurul Sf. Liturghii – împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Participarea la Sf. Liturghie rămâne cel dintâi mijloc de sfințire și mântuire a credinciosului.

Creștinul autentic păstrează în biserică legătura vie cu capul nevăzut care este Hristos Domnul.
Liturghia este chintesența creștinismului, izvorul vieții întru Hristos și promotorul ei. Poate să genereze, să cultive și să promoveze religiozitate creștină. Numai aici găsim modelul desăvârșit de rugăciune în formele cunoscute: de slăvire, de mulțumire și de cerere. Numeroasele îndemnuri din timpul ecteniilor: ,, iară și iară cu pace Domnului să ne rugăm … ” sau ,, miluiește-ne pe noi Dumnezeule …” arta fără echivoc îndemnul stăruitor în rugăciune; să ne rugăm pentru lumea întreagă, să avem cugetul și inima îndreptate către cer ,,să ne iubim unii pe alții” sunt tot atâtea îndemnuri pentru o viețuire creștinească.

Faptul că ne rugăm pentru toată lumea, pentru toată biserica, pentru cei de aici și pentru cei de dincolo este o formă inegalabilă a manifestării solidarității și comuniunii creștine ce ne unește pe toți vii și morți într-un imens corp, cel al Bisericii lui Hristos. De asemeni mărturisim cu convingere: ,, Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire Îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh…” Că Sfânt ești Dumnezeul nostru…” ,,Că tu ești sfințirea noastră și Ție mărire Îți înălțăm …” și suntem îndemnați ,,să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim”

Vedem în Liturghie o cateheză desăvârșită: cuvântul împărtășit în Liturghia Cuvântului cât și în Liturghia Euharistică își află împlinirea în Taină. Primirea cuvântului prin auz se desăvârșește prin unirea cu Dumnezeu Cuvântul întrupat la momentul împărtășirii. În ansamblu Liturghia este cateheză (creștinii sunt îndemnați spre mântuire) și mulțumire (sfințiți de Duhul Sfânt într-o atmosferă de mulțumire). Toate simțurile sunt antrenate: icoanele și gesturile liturgice se adresează văzului; rugăciunile, cântarea și predica se adresează auzului; tămâia se adresează mirosului; lucrurile sfinte din biserică care sunt atinse cu evlavie se adresează pipăitului; Trupul și Sângele Domnului se adresează gustului ,,Gustați să vedeți cât de bun este Domnul”.

Sărbătorirea sfinților cu Sf. Liturghie naște în sufletele credincioșilor încredere și admirație ce invită la imitație. Sfântul fiind modelul viețuirii creștine ce a ieșit biruitor din această lume prin practicarea virtuților.

Sf. Liturghie educă pentru viața în comunitate și dezvoltă sentimentul solidarității. Omul nu este suficient pentru sine și are nevoie de semenii săi încă de la naștere. Iubirea de Dumnezeu se manifestă și prin semeni; nimeni nu se poate mântui singur ci prin semeni în legătura sfântă a bisericii. Vedem în zilele în care se fac pomeniri credința lucrătoare și aspectul practic al solidarității creștine, rugăciunea fiind împreunată cu milostenia. Prin milostenie se învață iubirea, ea înnobilează sufletul celui care dă, se întărește credința și se deschid porțile milostivirii lui Dumnezeu.

Aici avem cel mai mare tezaur al credinței noastre ce cuprinde toată teologia și viața bisericii. ,,Jertfa noastră este făcută posibilă numai de jertfa lui Hristos. În jertfa euharistică este o întâlnire deplină între Hristos și noi…” ,,Dreptul care ascultă Sf. Liturghie se păstrează în dreptate, crește din ce în ce mai mult în vrednicie, în haruri, în virtuți, făcându-se din ce în ce mai plăcut lui Dumnezeu, iar aceluia care ascultă sau slujește cu mare evlavie Sfânta Liturghie i se cuvine mai mult decât dacă și-ar împărți averea săracilor și ar umbla tot pământul în pelerinaj…” Prin comuniunea și conlucrarea cu izvorul vieții ,,avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curățește pe noi de orice păcat”.

Pr. Oriță Vasile
Parohia Sf. Dumitru, Adjud

Bibliografie:

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, București, 2015;
,,Liturghier”, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012;
Pr. Dr. BRANIȘTE Ene, ,,Liturgică teoretică”, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1978;
Arhimandrit GHENOIU Gherontie, ,,Îndrumătorul bunului creștin” , Mănăstirea Sf. Nicolae –Sitaru;
Pr. Prof. COSMA Sorin, ,, Cateheze ale dreptei credințe”, Arad, 1992;
Protosinghel BĂLAN Ioanichie, ,,Călăuză Ortodoxă în Biserică”, Mănăstirea Sihăstria, 1991.

Scrie un comentariu

STIRI LIVE