Cătălin Toma: ”Este condamnabil faptul că guvernul Dragnea-Grindeanu bagă ordonanțe pe sub masă”

Președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, dezaprobă comportamentul celor din Guvern care vor să modifice codurile penale și să schimbe o serie definiția și termenii unor fapte incriminate de legislația actuală.

La început de an avem un Guvern nou Dragnea – Grindeanu, care a reușit ca, în 14 zile de la învestire, să scoată lumea în stradă. Pe lângă așa-zisele creșteri de salarii și pensii, de scutiri de taxe, guvernanții bagă pe sub masă ordonanțe pentru scoaterea deținuților din pușcării. Vom avea, timp de 4 ani, la fiecare cadou financiar făcut de guvernanți, câte o grațiere?

Atragem atenția Guvernului PSD-ALDE că este inadmisibil și condamnabil ceea ce face în această perioadă, prin încercările de lezare a statului de drept. PNL nu încurajează ieșirea oamenilor în stradă, dar apreciem, în același timp, atitudinea societății civile. Orice atac al majorității PSD-ALDE la adresa justiției are efecte atât asupra noastră cât și asupra generațiilor viitoare”, a declarat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi la sediul PNL. Senatorul a mai transmis că liberalii vor susține moțiunea simplă pe justiție, pe care cei din USR vor să o depună în următoarea perioadă. (Ana-Maria BOICU)

Scrie un comentariu

STIRI LIVE