Asociația Șanse și Alternative Pentru Toți prin Educație lansează două programe dedicate copiilor și adolescenților din Focșani.

Programul Lecții COLORATE s-a născut din dorinţa de a oferi copiilor un mediu educaţional şi emoţional plăcut, un loc în care copiii, temele, învăţarea şi jocurile pot fi prieteni buni. Un loc unde micuţii se vor simţi ca acasă, unde vor învăţa, vor creşte frumos, în siguranţă, înconjuraţi de grija şi de profesionalismul unor oameni cu experienţă, cu drag de copilărie, și povești de viață create alături de copii.

Lozinca clubului nostru este: „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi!” iar părinții vor fi liniştiți, ştiind că cei mici sunt în siguranţă, cât timp ei sunt la serviciu. Astfel că, investim timp şi pricepere în educaţia copiilor, facem lecțiile cu ei, colorându-le cu joc și joacă, dezvoltându-le creativitatea și imaginația, cunoștințele și abilitățile.

afis tatarus sapte

Cui se adresează? Copiilor de clasa a III-a și a IV-a. Avem disponibile 10 locuri iar calitatea actului didactic fiind dată de numărul restrâns de copii, va permite acordarea unei atenţii deosebite fiecărui copil în parte.

Ce cuprinde programul?

Marţi de la 13-16:30 – Facem lecții și atelier de creație
Miercuri de la 13-16:30 – Facem lecții și atelier de teatru de păpuși
Joi de la 13-16:30 – Facem lecții și atelier de lectură creativă
iar
Vineri de la 13.00 la 14.30 – Atelier de lectură în limbi străine (engleză, italiană, spaniolă)

De când începem? Cât de repede se ocupă cele 10 locuri! Care sunt costurile? 200 de lei pe lună.
Detalii despre ce vom face dar și despre echipa care se va ocupa de copii se găsesc pe site-ul asociației – http://www.asociatia-sapte.ro/lectii-colorate/

Programul de dezvoltare personală pentru adolescenți: Credem în TINEri! se adresează celor cu vârsta între 13 și 18 ani și îi va ajuta să se cunoască mai bine, să aibă mai multă încredere în ei, să devină mai responsabili și să învețe să comunice și să relaționeze mai bine cu persoanele din jur. La finalul programului vor avea o mai bună capacitate de adaptare, rezistență la frustrare și stres, conștientizând consecințele propriului comportament asupra celorlalți și efectele acestuia pe termen lung. Astfel își vor crește disponibilitatea pentru a învăța și își vor dezvolta perseverența și automotivarea.

Ce vor învăța:

Autocunoașterea. Creșterea stimei de sine. Îmbunătățirea imaginii de sine.
Valori, aptitudini, competențe. Cunoașterea tipului de personalitate. Puncte tari, puncte vulnerabile.
Lucrul în echipă. Implicare, motivație, reușită.

Leadership și activarea resurselor creative. Dezvoltarea spiritului antreprenorial, proiecte personale și managementul acestora.

Comunicarea interpersonală și asertivă.

Îmbunătățirea discursului public.

Fotografia sau arta scrierii cu lumină.

Bune maniere în mediul online și offline.

Când? Începând cu 18 octombrie 2015! Avem disponibile 15 locuri pentru fiecare grupă, după cum urmează:

Grupa 13-14 ani: Duminica de la 11.00 la 13.30

Grupa 15-18 ani: Sâmbăta de la 11.00 la 13.30

Fiecare participant va beneficia de mentorat din partea echipei pentru a-și finaliza proiectele personale inițiate în cadrul acestui program și pentru a urmări evoluția lor.

Cât costă? 150 RON/lună – 4 întâlniri lunare (1 sesiune/săptămână, timp de 2h și 30 min.). Durata programului este de 3 luni.

Detalii despre ce vom face dar și despre echipa care se va ocupa de adolescenți se găsesc pe site-ul asociației – http://www.asociatia-sapte.ro/credem-in-tineri/

Înscrierile se fac:
– la telefon 0722337002 – Persoană de contact Margareta Tătăruș
– prin e-mail la contact@asociatia-sapte.ro sau
– completând formularul de înscriere (pentru adolescenți) și formularul de înscriere (pentru elevii de clasa a III-a și a IV-a)

Toate întâlnirile vor avea loc în sala din strada Republicii, Nr. 67, Et. 2, Focșani (vis-a-vis de restaurantul Zimbru).

Vă așteptăm alături de noi pentru a crește frumos împreună și a învăța că motivația, implicarea, efortul și dăruirea pot aduce în viețile noastre, schimbarea dorită!

– Margareta Tătăruș – Președinte Asociația Șanse și Alternative Pentru Toți prin Educație.

Scrie un comentariu

STIRI LIVE