Alex Grama: „De ce să stai sau să pleci din România?”

Am să scriu acest articol fără a dispune de rutina cercetării subiectului în sine. Simt că trebuie să-l scriu dintr-o postură personală, semnalizând din start o vagă subiectivitate, devenind în final un elogiu dihotomic împărţit între dorul de ţară şi împlinire personală. Împreună nu pot exista deoarece dorul de ţară nu ar mai exista dacă ar fi lipsit împlinirea personală şi viceversa. Astfel nu pot decât să-mi plec capul în faţa acestei confruntări fără de care nu aş fi avut posibilitatea să scriu acest articol. Totuşi rămâne clar faptul că dorul de ţară este într-atât nobil pe cât este şi dorinţa de a pleca din ea. De ce să stăm sau să plecăm?

Nu pot să-mi autoproclam articolul a fi subiectiv fără să îmi expun o partitură firavă din sonata vieţii mele.

Dorinţa de a deveni jurnalist s-a dualizat în urma rezultatului relaţiei dintre mine faţă lume şi cea a lumii faţă de mine. La început s-a manifestat printr-o interiorizare faţă de exterior; eveniment ce a avut loc în toamna anului 2010, atunci când am început cartea Scopul Final. Am început să scriu fără să realizez ceea ce fac. În următoarele zile devenise un subterfugiu abil pentru a scăpa de un anumit grad de nulitate pe care l-am considerat a fi excesiv în raportul meu faţă de lume. Mai târziu, această interiorizare a început să prindă forma unui bulb de floare care începea să se deschidă faţă de lume.

În acel moment am început să mă exteriorizez şi să prind câteva rădăcini şi în afara cercului restrâns în care concertasem până atunci. Am ştiut în acel moment că a scrie va deveni un hobby centenar, dacă mă va susţine inima, neputând să-i întorc spatele niciodată. Însă atunci consideram jurnalismul a fi un plan de rezervă, lucru pe care-l fac şi acum când delirez adesea. După cum spuneam, exteriorul devenise vital pentru mine iar raportul meu faţă de lume era necesar să fie analizat zilnic. M-am lovit de problemele pe care spaţiul public le aruncă fără să mă descurajez. Am avut şansa să mă nasc în cenuşă pentru a putea renaşte.

Institutul naţional mediatic românesc, ca să îmbrăţişez toate formele de reprezentare domestice din spaţiul public, plecând de la televiziune şi radio la reviste şi ziare, este o catastrofă; un mic război civil dat în sfera publică dintre un bun simţ generat de moralitate şi o jignire patetică şi nesimţită adusă populaţiei ce nu poate fi întrevăzută decât ca pe o hrană împotriva foamei lipsurilor materiale. Plebea este hrănită cu futilităţi până-i satisfăcută constant, ziarele Click şi Libertatea traduc articole de pe DailyMail.co.uk iar agenţiile care doresc să livreze conţinut de calitate rămân închise sub nişa de sub scară. Nimic nu-i de făcut.

Pus în această situaţie, născut în acest cadru nefavorabil, am considerat că nu vreau să fac o Facultate de Jurnalism în ţară în condiţiile în care populaţia asistă la o înmormântare perpetuă, de cel puţin două decenii, a modului în care informaţia este diseminată şi creată în spaţiul public şi în societatea românească. Aşa că m-am hotărât să plec şi am ajuns în UK unde situaţia nu este perfectă dar considerabil mai bună ca cea din ţară. Am plecat pentru că viitorul meu nu se afla aici. De două – trei ori pe an poposesc în Focşani şi sunt mulţumit.

De ce ar trebui să rămânem în ţară?

Nu toate instituţiile de care statul dispune se află în postura în care pilonul Media a ajuns. Mai mult, nu îndemn pe nimeni să plece atât timp cât nu-şi găseşte capetele propriei evoluţii în oraşul în care se află. Dacă realizezi faptul că poţi evolua constant, într-o manieră infinită, rămâi unde eşti, mai ales că România este o ţară frumoasă. Citisem undeva că majoritatea românilor urmează facultăţi pe profil de IT şi matematică, afirmaţie susţinută şi de faptul că România este pe locul 5 în top 10 ţări cu cel mai rapid internet din lume. Clasa mijlocie are o infrastructură analitică, elevii noştri pleacă la olimpiade internaţionale de matematică prin lume iar matematica poate să fie a doua religie a ţării.

Şi unde se găsesc problemele?

Sistemul politic este dezbinat de umbra colosului comunist care încă nu ne lasă să ne bronzăm. Toată lumea fură iar cei care nu fură îşi doresc şi ei să fure. Generaţiile sunt influenţate de un cerc vicios iar următorii 15-20 de ani sunt deja preconizaţi a fi neschimbabili. Biserica Ortodoxă Română nu este impozitabilă în condiţiile în care ne aflăm în criză economică. Diferenţele economice dintre omul de rând şi “burghezia” politică sunt prea mari atâta timp cât România este la fundul tuturor topurilor de ordin economic, politic şi social (mai puţin internet). Ne lipseşte orice formă de infrastructură iar planurile pentru îndeplinirea acestora se împedică în erori birocratice survenite datorită factorului uman.

Concluzia?

Singurul motiv pentru care ai putea rămâne în ţară este pentru a o schimba. Însă schimbarea survine dintr-o instituţie care încă nu este putrezită şi coruptă, instituţii ce nu pot fi pe placul tuturor. Să nu-i mai învinuim pe cei care pleacă pentru că nu s-au dat bătuţi. Unii se vor întoarce, alţii nu. Cât despre mine? Eu îmi văd viitorul departe de plaiurile mioritice.

Voi de ce aţi rămas sau aţi plecat din ţară? Aştept răspunsurile voastre. 🙂

Preluare pe pe www.alexgrama.com.

Scrie un comentariu

STIRI LIVE